TransInfo

Foto: GLS

Autoritățile belgiene încep verificarea curierilor; depozite GLS și PostNord închise pentru nereguli

Puteți citi articolul în 2 minute
|

6.12.2021

Autoritățile belgiene au închis un depozit GLS din orașul belgian Puurs în urma unui control în cadrul căruia au fost constatate nu mai puțin de 39 de abateri.

O decizie similară a fost luată și în cazul unui depozit al companiei olandeze PostNord săptămâna trecută.

Există o problemă reală cu firmele de curierat” au declarat oficialii belgieni.

Problema principală, afirmă autoritățile, este reprezentată de faptul că angajații (majoritatea pe posturi de curier) nu sunt cu documentația la zi și efectuează muncă nedeclarată.

Agenții de control au identificat de asemenea și angajați care se aflau ilegal în țară, relatează portalul belgian tijd.be. Atât compania olandeză de curierat Post Nord, cât și GLS au fost somate să se prezinte în fața instanței la începutul acestui an sub acuzații de fraudă socială; în acest caz sunt deschise aproximativ 60 de dosare:

Cazul va ajunge în fața instanței penale în noiembrie anul viitor, dar între timp serviciile noastre de inspecție continuă să ia măsurile care se impun” – a declarat Gianni Reale, procurorul care se ocupă de caz.

Etichete