Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de precipitații și polei valabilă până în 17 ianuarie la ora 20.00.
Astfel, pe arii relativ extinse în sudul și sud-estul tarii vor fi posibile precipitații mixte și polei.
Precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice, și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat și în lapoviță și ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și izolat 30 l/mp, cu precădere, în zonele de munte și în sud-vest.
Local se va semnala polei în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, apoi și în Muntenia, Moldova și posibil în Dobrogea.
În zonele de munte temporar vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, în noaptea de 16/17 ianuarie, îndeosebi în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar pe 17 ianuarie mai ales în zona Carpaților Meridionali.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că la nivel național, lucrătorii de la drumuri au acționat in ultimele 3 zile cu 545 utilaje și 2482,5 tone material antiderapant, aceștia fiind pregătiți sa intervină în caz de necesitate și în zilele următoare.
La nivelul ţării există 6 drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv
1. DN7C (Transfăgărășan), între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, în perioada 01.11.2017 – 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
2. DN67C (Transalpina), între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;
3. DN66A, între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până în data de 31.12.2018, din cauza alunecărilor de teren şi versanţi, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament;
4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 36, situat peste Valea Negrișoara;
5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 – 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate;
6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate.
Foto: Wikimedia