Bugetul, rectificat în minus la Transporturi. „Amânare la finanțare”

Puteți citi articolul în 2 minute
|

11.08.2016

Mai nou, tăierea banilor la rectificare se numește „amânare de finanțare”. Este expresia folosită astăzi de ministrul Finanțelor, Anca Dragu, după ședința Guvernului în care s-a aprobat tăierea a 383 de milioane de lei de la ministerul Transporturilor, la prima rectificare bugetară din acest an. 

Aceștia reprezentau cofinanțări de la Guvern la fonduri europene pentru proiecte de infrastructură. 

Cum însă șantierele au fost blocate jumătate de an și abia s-au urnit, Transporturile nu primesc banii respectivi. 

Ministerul Transporturilor are o amânare la finanțare de 383 de milioane de lei. Are o redistribuire a sumei de 360 de milioane în interiorul propriei anvelope bugetare în favoarea finanțării mai multor proiecte. Astfel, 200 de milioane (din redristribuire – n.r.) sunt pentru întreținerea infrastructurii rutiere, 100 de milioane de lei pentru decontarea facilităților și gratuităților și circa 46 de milioane de lei proiecte de investiții finanțare din fonduri nerambursabile, iar 17 milioane de lei pentru spitalele din subordinea Ministerului Transporturilor”, a precizat Anca Dragu. 

f9878989-c40e-4e1b-b6b4-9c0caa76d3d5?ser

Ministrul Finanțelor a explicat că rectificarea bugetară a avut la bază patru principii: 

  • menținerea deficitului bugetar la nivelul de 2,8% din PIB în termeni cash și 2,9% din PIB potrivit metodologiei ESA 2010; 
  • asigurarea fondurile necesare continuării proiectelor de investiții, fiind puse la dispoziție sume la nivelul necesarului de lucrări ce se pot efectua până la finalul anului; 
  • alocarea de fonduri suplimentare pentru Sănătate și Educație; 
  • asigurarea fondurilor necesare aplicării de măsuri legislative adoptate în cursul anului curent.

Sursa: ziuacargo.ro