TransInfo

Bulgaria va implementa un nou sistem de plată a taxelor rutiere; se va plăti în funcție de starea drumurilor.

Puteți citi articolul în 2 minute
|

6.08.2018

Bulgaria va implementa un nou sistem de plată a taxelor rutiere care presupune stabilirea unei valori a vinietei în funcție de starea drumurilor, informează agenția bulgară de presă Novinite.

Astfel, pentru drumurile în stare proastă nu va fi plătită nicio taxă; conform estimărilor, numărul kilometrilor netaxabili ar putea ajunge la 15.000.

Guvernul mai intenționează introducerea unei viniete de weekend, mai ieftină decât cea săptămânală.

Agenția de infrastructură rutieră a Bulgariei a semnat deja un contract la începutul acestui an cu un consorțiu condus de Kapsch TrafficCom din Austria care vizează  implementarea la nivel național a noului sistem de taxare rutieră.

Sistemul va fi funcțional de la 1 ianuarie 2019, anunță autoritățile bulgare. Banca Mondială, care asista Bulgaria în implementarea acestui proiect, a elaborat mai multe scenarii privind posibilele venituri și costuri înregistrate în aceste cazuri.

Astfel, potrivit estimărilor, noul sistem de taxare ar putea genera până la aproximativ 800 mil euro pentru bugetul de stat.

Valoarea venitului provenind din taxele rutiere în Bulgaria este în prezent de aproximativ 175 mil euro, autoritățile plănuind să folosească excedentul rezultat în urma implementării noului sistem pentru lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, mai precizează agenția de știri Novinite.  

Foto: Novinite

Etichete