TransInfo

Comisia pentru buget a Senatului: raport favorabil pentru restituirea taxei auto

Puteți citi articolul în 2 minute
|

30.08.2017

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului a acordat în aceasta săptămână raport favorabil la OUG 52/2017 privind restituirea taxei auto.

Ordonanţa 52/2017 reglementează restituirea, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Beneficiarii acestei ordonanţe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea 9/2012, şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de OUG 9/2013, aprobată cu modificări prin Legea 37/2014.

Vor beneficia de prevederile ordonanţei persoanele cărora nu li s-au restituit sumele aferente taxelor până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe şi care vor solicita restituirea în scris organului central fiscal competent, până la 31 august 2018.