Aveți o știre nouă? Spuneți-ne și nouă despre aceasta!

Parlamentul European a ajuns ieri la un acord privind conținutul directivei care vizează detașarea lucrătorilor în Europa.

Conform portalului euobserver.com, în urma negocierilor dintre reprezentanții Comisiei Europene și cei ai guvernelor naționale, s-a ajuns la un consens asupra unor noi norme care să garanteze egalitatea privind remunerarea echitabilă a lucrătorilor detașați.

Astfel, lucrătorii detașați nu vor mai fi forțați să lucreze în condiții diferite (adesea mai grele) și pe salarii mai mici decât colegii lor de alte naționalități care prestează aceeași muncă.

Pe lângă protejarea drepturilor salariale ale lucrătorilor detașați, în conformitate cu acordurile locale de negociere colectivă, noile norme vor include și alte indemnizații, cum ar fi diversele sporuri la salariu, plata unor costuri de călătorie și de cazare, precum și anumite diurne.

Revizuirea directivei privind detașarea lucrătorilor a fost o prioritate pentru noi. Am fost implicați activ de-a lungul întregului proces, datorită angajamentului nostru față de principiul de bază al corectitudinii și solidarității care trebuie aplicat tuturor lucrătorilor. (…) Acum ne apropiem de finalizarea noilor prevederi, prin care vom stabili norme echitabile pentru mobilitatea lucrătorilor, asigurând un tratament egal deplin, o remunerație și indemnizații adecvate și protecție socială echitabilă pentru lucrătorii detașați pe teritoriul Uniunii Europene”. a declarat Presedintele PSE Sergei Stanishev.

Sectorul transporturilor: exclus din noua directivă

Acordul specifică faptul că directiva nu se va aplica sectorului transporturilor, care va fi reglementat de reguli separate.

Negociatorii au convenit, astfel, asupra excluderii transportului rutier din acest cadru legislativ în așteptarea unei directive specifice care să abroge directiva anterioara din 1996.

Cu toate acestea, vom rămâne vigilenți cu privire la aplicarea acestor reguli în sectorul transportului rutier, nu putem accepta faptul că șoferii rutieri au un statut diferit de ceilalți lucrători”, au afirmat reprezentanții delegației PSE.

Subiectul detașării în sectorul transporturilor este unul sensibil pentru tari precum Spania, Germania sau Belgia, unde numărul lucrătorilor detașați care activează în transporturi este în continuă creștere.

Sa reținem, totuși, că acest acord trebuie validat de reprezentanții celor 28 de state membre pe 14 martie; după această dată conținutul acestuia va fi finalizat de miniștrii europeni și de Parlament în sesiunea plenară.

Cifrele detașării la nivel european

În 2016, conform rapoartelor comisiei, în UE au avut loc 2,3 milioane de operațiuni de detașare, iar în perioada 2010-2015 acestea au fost în creștere constantă (41%). Aproape 70% au fost în sectorul industrial, în principal în domeniul construcțiilor.

Conform noilor prevederi, durata maximă a perioadei de detașare trebuie să fie de 12 luni, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă 6. Acesta este o soluție de compromis între solicitarea PES (24 de luni) și solicitarea Franței (12 luni).  

comentarii

comments0 comentarii
thumbnail
Pentru a vedea notificările de la comentarii, mergeți la profil