TransInfo

Sursa foto: Continental

Continental și Siemens vor produce pantografe pentru camioane

Puteți citi articolul în 3 minute
|

9.08.2021

Continental Engineering Services (CES) și Siemens Mobility vor colabora la dezvoltarea și producția pantografelor pentru camioane, anunță compania Continental. Scopul parteneriatului este de a contribui la electrificarea secțiunilor cheie ale rețelei de autostrăzi europene printr-un sistem de linii aeriene și, astfel, de a reduce semnificativ emisiile de CO2 produse de camioane.

Noul parteneriat aduce împreună două companii cu expertiză în sfere diferite ale tehnologiei: Siemens Mobility este specializată în electrificarea feroviară, în timp ce Continental Engineering Services furnizează servicii de dezvoltare și producție de tehnologii pentru industria auto. Cele două companiile își unesc expertiza pentru a începe cât de curând producția de pantografe, făcându-le disponibile pentru utilizare pe scară largă în Europa.

Cu ajutorul tehnologiei eHighway, dezvoltată de Siemens Mobility, diferite modele de camioane (de exemplu, hibride, cu celule cu combustibil sau cu baterie) pot conduce în timp ce își încarcă bateriile fără a consuma combustibil.

Transferăm principiul electrificării feroviare pe șosea. Pantografele vor fi dezvoltate și produse în conformitate cu standardele din industria auto. Parteneriatul dintre Continental Engineering Services și Siemens Mobility este un pas major către transportul de mărfuri neutru din punct de vedere climatic”, explică dr. Christoph Falk-Gierlinger, director general CES.

Tehnologia eHighway dezvoltată de Siemens Mobility este deja gata de a fi pusă în aplicare, rămâne doar ca pantografele pentru camioane să fie puse la dispoziția producătorilor de vehicule comerciale și să fie rentabile.

Producătorii de camioane caută diferite soluții pentru a putea reduce impactul asupra mediului. eHighway, tehnologia creată de Siemens Mobility, este gata de a fi pusă în aplicare, pentru a asigura un transport cu ajutorul camioanelor eficient din punct de vedere energetic, rentabil și fără emisii și care poate fi combinat cu diverse tipuri de motoare. Tehnologia eHighway poate deveni coloana vertebrală pentru protecția mediului în transportul rutier”, a spus Michael Peter, CEO al Siemens Mobility.

Principiul electrificării feroviare aplicat pentru autostrăzi

Avantajul tehnologiei eHighway este faptul că nu toți kilometrii de autostradă trebuie electrificați. Soluția se bazează pe principiul electrificării căilor ferate, unde doar aproximativ 60% din rețeaua feroviară este echipată cu cabluri aeriene. Totuși este vorba de secțiunile cheie.

Tehnologia eHighway este în prezent testată în Germania pe trei secțiuni de drumuri publice: pe autostrada interstatală A5 (Hesse între intersecțiile de la Zeppelinheim / Cargo City Süd la Aeroportul Frankfurt și Darmstadt/Weiterstadt); pe autostrada A1 din Schleswig-Holstein (între Intersecția Reinfeld și intersecția Lübeck) și pe autostrada federală B462 din Baden-Württemberg (între Kuppenheim și Gaggenau).

CES și Siemens Mobility își propun să extindă sistemul de linii electrice aeriene în toată Europa.

Etichete