TransInfo

Controale BAG privind cabotajul ilegal în Germania; peste 700 de vehicule controlate, sancțiuni de până la 55.000 euro / vehicul.

Puteți citi articolul în 2 minute

Oficiul Federal German pentru Transportul de Mărfuri (BAG) a efectuat recent o serie de controale care vizau operațiunile de cabotaj pe teritoriul țării.

BAG a desfășurat săptămâna trecută controale în 33 de locații (inclusiv porturile din Trier, Kiel, Rostock și Neuss, precum și parcările din zona Ruhr și în vecinătatea fabricilor de automobile din Bavaria și Baden-Württemberg).

Oficialii au verificat în total 723 de vehicule, dintre care 139 s-au dovedit a fi efectuat operațiuni de cabotaj, iar în 46 de cazuri au fost constatate încălcări ale normelor în vigoare. Aceasta înseamnă că una din trei operațiuni de cabotaj era efectuata ilegal.

Vă reamintim că BAG a efectuat în ultimele luni controale regulate privind operațiunile de cabotaj – din iulie, cel puțin o acțiune intensiva de control a avut loc în fiecare lună, iar din septembrie se organizează una la fiecare două săptămâni.

Un transportator va plăti 55.000 EUR pentru cabotaj ilegal

Un caz a atras atenția autorităților în mod special – un transportator polonez care a fost sancționat cu 54.800 euro. Compania a primit amenzi de patru cifre în mai multe rânduri; reprezentanții BAG declară că vor verifica dacă și clienții transportatorului au comis abateri.

La acțiunea anterioara, au fost inspectate camioane în 23 de locații (inclusiv depozitele Amazon și porturile Hamburg și Rostock), BAG controland 618 vehicule. La fel ca si acum, la aproape o treime din vehicule, agenții au constatat ca transporturile au fost efectuate cu încălcarea reglementărilor de cabotaj.

Foto: Wikimedia / Dg-505 CC A 3.0

Etichete