Foto: Shutterstock

Cushman & Wakefield Echinox: Creștere masivă a proiectelor industriale și logistice în România, jumătate de milion de mp în construcție

Puteți citi articolul în 3 minute
|

22.11.2023

Un raport recent realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox relevă că în România sunt în prezent în construcție proiecte industriale și logistice de peste jumătate de milion de mp.

Conform raportului, acestea urmează să fie livrate până la sfârșitul anului viitor, 60% din ele fiind deja pre-închiriate. București, Brașov și Bacău sunt principalele locații în care dezvoltatorii își vor extinde amprenta.

Cantitatea limitată de proiecte speculative ar putea pune presiune asupra nivelurilor de închiriere în perioada următoare datorită faptului că, deși România a înregistrat una dintre cele mai spectaculoase creșteri ale cererii de spații industriale și logistice din Europa Centrală și de Est după pandemie, chiriile au rămas totuși la cel mai scăzut nivel din regiune, conform datelor de la Cushman & Wakefield Echinox.

Prin urmare, aproximativ 555.000 mp de parcuri industriale și logistice sunt în prezent în construcție și sunt planificați a fi livrati în perioada T4 2023 – T4 2024.

Distribuția acestora este următoarea: București (154.000 mp), Brașov (108.000 mp), Bacău (50.000 mp), Slatina (50.000 mp) și Timișoara (34.000 mp).

Într-un context în care incertitudinea economică continuă să afecteze planurile de expansiune ale chiriașilor, dezvoltatorii pot adopta abordări mai precaute atunci când vine vorba de începerea unor noi investiții în facilități logistice, cel putin pe termen scurt. Această prudență poate fi observată și pe alte piețe din regiune, unde noua ofertă a înregistrat o scădere anuală cu 16% în primele 9 luni ale anului 2023. Estimăm însă că apetitul dezvoltatorilor pentru noi investiții se va restabili. pe termen mediu, în condițiile în care asistăm deja la o tendință de scădere a inflației și la o stabilizare a costurilor de finanțare.” susține Andrei Brinzea, Partener Agenția Industrială Cushman & Wakefield Echinox.

În ceea ce privește cererea, raportul relevă că în primele 9 luni ale anului s-a înregistrat o absorbție brută de 716.000 mp, reflectând o scădere de 22% față de anul trecut. În schimb, piața locală a înregistrat cea mai mare creștere a cererii între 2020 și 2023 în comparație cu nivelurile pre-pandemie din țările ECE (Polonia, Cehia, România, Ungaria, Slovacia, Bulgaria).

Astfel, cererea medie trimestrială de spații industriale și logistice la nivel național a crescut cu 254% din 2020 (la 267.000 mp față de 75.400 mp în perioada 2010-2019). De notat și că, în România, costurile de închiriere sunt cele mai scăzute din regiune, chiar dacă valoarea globală a chiriilor a crescut din 2020 și în țara noastră, urmând tendințele de la nivel continental și global.

Etichete