TransInfo

Dacia: cotă de piață în creștere la nivel european

Puteți citi articolul în 2 minute
|

19.12.2017

Conform cifrelor de la finalul lunii noiembrie, peste 430.000 de autoturisme Dacia noi au fost înmatriculate în Europa în primele 11 luni ale acestui an, marca românească ajungând la o cotă de piaţă de 3% la nivel european, informează publicația Adevărul.

Doar în luna noiembrie s-au înmatriculat 39.292 de autovehicule, cu 24,5% mai mult decât în noiembrie 2016, când numărul s-a ridicat la 31.551 autovehicule.

Şi în ceea ce priveşte cota mărcii româneşti în comparaţie cu alte produse Renault Group, Dacia este poziționată bine. Peste 1,48 milioane de unităţi produse de Renault Group s-au înmatriculat în primele 12 luni.

Cea mai mare parte dintre acestea sunt autoturisme Renault, peste un milion, însă Dacia se situează pe locul secund, cu una din trei maşini Renault înmatriculat.

Totodată, marca românească surclasează şi alte mărci de tradiţie la nivel global.

Astfel în Europa Dacia se vinde mai bine decât mărci mult mai cunoscute, ca Seat (372.000 de maşini înmatriculate), Jeep (99.000), Suzuki (229.000), Mazda (215.000), Honda (130.000), Volvo (274.000), Mitsubishi (106.000).

 

Foto: Dacia

Etichete