TransInfo

Sursa foto: Bartosz Wawryszuk

e-TOLL: autoritățile din Polonia vin cu precizări privind funcționarea sistemului de plăți

Puteți citi articolul în 3 minute

Începând cu 1 octombrie e-TOLL este singurul sistem prin care va fi posibilă plata taxelor pentru drumurile cu taxă de pe teritoriul Poloniei, acoperite anterior de viaTOLL. Reprezentanții industriei transporturilor și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că după această dată vor apărea probleme de funcționare a sistemului e-TOLL care le pot perturba în mod semnificativ operațiunile. Este vorba inclusiv despre lipsa dispozitivelor de bord ( OBU) și erorile care apar în aplicație.

În acest context Administrația Națională de Administrare Fiscală din Polonia ( Krajowa Administracja Skarbowa – KAS) vine cu o serie de clarificări, inclusiv cu privire la măsurile care trebuie întreprinse în cazul apariției unei defecțiuni a dispozitivului GPS în timpul condusului pe un drum cu taxă pe teritoriul Poloniei, precum și cu privire la posibilitatea efectuării plăților prin intermediul cardurilor de carburant.

În cazul unei defecțiuni a dispozitivului GPS în timp ce călătoriți pe un drum cu taxă, puteți plăti călătoria fără a transfera datele în sistem – asigură KAS. Cu toate acestea, acest lucru nu numai că trebuie menționat, ci și raportat imediat.

Pentru aceasta, în contul de client ( de pe platforma e-TOLL, n.r.) utilizați funcția „Finalizează călătoria” și specificați locul în care dispozitivul a încetat să funcționeze, respectiv – destinația. După aceea, vă puteți continua călătoria. Plata pentru călătoria declarată trebuie achitată în avans”, explică KAS.

Cu toate acestea, există situații excepționale care permit, în cazul unei defecțiuni a dispozitivului GPS, declararea călătoriei numai după finalizarea acesteia. Șoferul are la dispoziție până la trei zile pentru a face acest lucru.

Este vorba despre situații în care vehiculul condus participă la o operațiune de salvare sau transportă o sarcină specifică ( animale vii, lapte, medicamente, mărfuri periculoase, beton, deșeuri municipale).

Recent a apărut și un mesaj în care administratorul sistemului de taxare anunță că „serviciul de înregistrare pentru sistemul e-TOLL prin intermediul operatorilor de carduri de carburant este acum disponibil”. Mai exact, este vorba despre companiile: E100, AutoPay, Eurotoll, PLOSE, AS24, BP/Aral Cards, Circle K, DKV, EuroWag, LOGPay, Mercedes Card, MSTS, Shell, UTA.

Etichete