Economia europeană a avut o revenire spectaculoasa în luna iulie

Puteți citi articolul în 3 minute

Activitatea afacerilor din zona euro a înregistrat în iulie prima lună oficială de creștere de la începutul pandemiei, conform datelor raportului IHS Markit Eurozone Composite. 

Indexul a crescut de la 13,6 in februarie la 54,8 in iulie a.c. – valoarea creșterii fiind una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, pe fondul reînceperii în forță a activității multor business-uri după perioada stării de urgență.

De notat și că aceasta este cea mai mare valoare lunara înregistrată de index din 2018 si pana in prezent.

Conform raportului, atât producția, cât și serviciile au revenit pe creștere, cea din urmă înregistrând performanțe mai mari.

De asemenea, cererea a crescut la valorile dinainte de pandemie, fluxurile fiind mai mari decât cele înregistrate în perioada anterioara (valorile fiind, de fapt, cele mai mari din octombrie 2018 și pana astazi).

Cu toate acestea, pierderile de locuri de muncă au rămas deosebit de severe în sectorul producției, unde, pe lângă cele trei luni anterioare, rata de reducere a locurilor de muncă a fost mai rapidă decât în ​​2009.

Franța este în topul țărilor care au avut cea mai puternică revenire

Companiile franceze au condus detașat în clasament, înregistrând a doua lună consecutivă de creșteri, care are cel mai rapid ritm din ianuarie 2018. Atât producția, cât și serviciile au raportat creștere, chiar dacă global s-au înregistrat scăderi ale exporturilor.

Și Germania a fost pe plus în iulie, înregistrând creșteri, chiar dacă nu la nivelul Franței. De notat însă că ocuparea forței de muncă a fost la un nivel mult mai stabil în aceasta țara comparativ cu alte state europene.

Foto: Unsplash

Etichete