TransInfo

Franța: Noua formă de taxare a camioanelor prinde contur. Iată care sunt tarifele propuse.

Puteți citi articolul în 2 minute

Elizabeth Borne, Ministrul francez al Transporturilor, s-a întâlnit recent cu sindicate din transporturi pentru a discuta despre contribuția transportatorilor la extinderea și modernizarea infrastructurii din Franța.

Ministrul a recunoscut că în prezent Guvernul lucrează la două proiecte: primul este reprezentat de un impozit pe combustibil (TICPE), care va creşte de anul viitor, iar al doilea este reprezentat de o vinietă temporară pentru camioane de peste 12 tone.

Ministrul a dezvăluit și care sunt valorile vehiculate pentru aceasta din urmă.

Subiectul noii viniete în Franța este unul controversat, în discuții și dezbateri fiind implicați nu numai sindicaliștii, ci și politicienii, inclusiv cei de la nivel european.

Conform rapoartelor recente, vinieta ar trebui să se aplice numai camioanelor străine, propunere prezentată inițial de Ministrul Ecologiei, François De Rugy.

Săptămâna trecută, Ministrul Borne s-a întors la versiunea originală a vinietei, adică una care se aplică tuturor camioanelor care se deplasează pe drumurile franceze, informează portalul actu-transport-logistique.fr. Asta deoarece discuțiile legate de taxarea selectivă au generat foarte multe controverse, oponenții acestui plan declarând că nu este legal ca un stat să taxeze selectiv doar anumite vehicule.

Taxe de până la 1200 euro per camion

Federația Națională Franceză de Transport Rutier (FNTR) afirmă că proiectul Guvernului presupune „o taxă de 430 de euro pe an pentru vehiculele cu 3 axe și 1200 de euro pe an pentru vehiculele cu 4 sau mai multe axe„. Taxa se aplică camioanelor cu masa totală de peste 12 tone.

Francezii au însă un avantaj: transportatorii înregistrați în Franța vor putea să deducă suma integral dacă depun o cerere specială, astfel încât, de fapt, tot transportatorii străini să fie cei care vor fi vizați de noile taxe.

Foto: Le Parisien

Etichete