TransInfo

Garda Civilă Spaniolă avertizează: Dacă folosiți dispozitive antiradar, așteptați-vă la amenzi usturătoare

Puteți citi articolul în 2 minute

În Spania este interzisă utilizarea detectoarelor radar și a dispozitivelor de bruiaj auto. Garda Civilă avertizează că vor fi aplicate amenzi ridicate pentru încălcarea acestei interdicții.

Viteza excesivă este cauza multor accidente rutiere, conform statisticilor TISPOL.

Cu toate acestea, există o mulțime de șoferi care încearcă să păcălească sistemul, folosind detectoare de radar si dispozitive de bruiaj.

Este bine să stiti însă că acestea sunt ilegale în multe țări ale Uniunii Europene, utilizarea lor fiind sancționată sever.

Amenzi usturătoare în Spania

La începutul lunii mai, Garda Civilă a înștiințat șoferii, printr-o postare pe rețeaua socială Twitter, că utilizarea ambelor dispozitive menționate mai sus va fi aspru sancționată.

Utilizarea unui detector radar este sancționată cu 200 EUR și 3 puncte de penalizare. De asemenea, șoferii care sunt surprinsi cu un dispozitiv de bruiaj vor plăti 6.000 EUR și 6 puncte de penalizare.

Legislația din Germania

În conformitate cu § 23 alin. 1b din Codul rutier german (Strassenverkehrsordnung – StVO), utilizarea detectoarelor și a aplicațiilor mobile pentru detectarea radarelor este interzisă.

Un șofer prins în flagrant riscă o amendă de 75 EUR și 4 puncte de penalizare.

Alte țări în care folosirea echipamentelor sau a aplicațiilor de detectare a radarului este interzisă sunt: în Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Austria și Polonia si Elveția.

Foto: Euronews

Etichete