Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, anunță că va investi 4 milioane de euro pentru extinderea depozitului de la Sibiu.
Suprafața depozitului de la Sibiu va crește astfel cu 4.000 mp, la 8.500 mp. Reprezentanții companiei mai declară că vor deschide noi hub-uri în zona de nord-vest a țării dar și în București.
Ne gândim şi la o investiţie în zona Bucureştiului, cred că poziţionarea în zona de vest a Bucureştiului nu este una câştigătoare pe termen lung, având în vedere lentoarea cu care se întâmplă dezvoltarea infrastructurii rutiere. E foarte greu să faci distribuţie în Bucureşti de la km 23, unde suntem noi, şi să fii şi eficient, de 1-2 ani tot cochetăm cu ideea să avem un al doilea centru logistic situat în zona de nord-est a Capitalei şi să fim mai eficienţi” – a declarat pentru Ziarul Financiar Viorel Leca, directorul general al Gebrüder Weiss.
Conform informațiilor companiei, Gebrüder Weiss România a înregistrat, în 2020, un business în creștere cu peste 3%, în ciuda contextului dificil determinat de criza pandemică. De asemenea, anul trecut compania a raportat un avans cu peste 40% a numărului total de transporturi efectuate.
În 2020, cifra de afaceri a Gebrüder Weiss România a ajuns la cca. 329,9 milioane lei (67,7 milioane euro), în creștere comparativ cu valoarea înregistrată în 2019, de 319,5 milioane lei (66,8 milioane euro). În pofida condițiilor dificile, am reușit să menținem trendul ascendent al ultimilor ani, acest lucru fiind datorat portofoliului diversificat de clienți, rețelei de 9 hub-uri logistice prezente la nivel național, dar și succesului celui mai nou serviciu – Home Delivery. Un aspect cu impact important în evoluția afacerilor în 2020 a fost și digitalizarea treptată a serviciilor noastre”- a mai declarat Viorel Leca într-un comunicat al companiei.
Potrivit afirmațiilor sale, 2020 a fost marcat de fluctuații majore în ceea ce priveşte volumele de marfă transportate de companie. Astfel, în perioada martie – aprilie, cererea a scăzut drastic mai ales din cauza măsurilor impuse de starea de urgență, pentru ca în a doua jumătate a anului să ia brusc avans.
În prezent, compania are nouă puncte de operare situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova. Operatorul logistic a avut anul trecut o cifră de afaceri de 67,7 milioane euro, în creștere față de 2019, iar pentru anul în curs mizează pe o creștere a business-ului de 3-5%.
Fondată în 1823, Gebrüder Weiss este cea mai veche companie de transport și logistică din lume, fiind deținută în întregime de familiile Senger-Weiss și Jerie.
Compania este reprezentată la nivel mondial în 150 de locații și are peste 7000 de angajați.
Foto: gw-world.com/