TransInfo

Germania I Șoferi străini fără acte în regulă, arestați și expulzați din țară

Puteți citi articolul în 2 minute
|

23.07.2021

Autoritățile germane efectuează în această perioadă o serie de controale intensive în cadrul companiilor din sectorul de transport și logistică.

Controalele vizează în special respectarea obligațiilor privind salariului minim legal, a obligațiilor prevăzute de legislația privind securitatea socială, dar și angajarea ilegală a străinilor și munca independentă nedeclarată.

Avem de-a face cu o gamă largă de posibile abateri legale în această industrie. Astfel de controale sunt prioritare la nivel național și servesc la descoperirea din timp a infracțiunilor, contribuind la combaterea concurenței neloiale de pe piață” – a declarat Michael Bender, purtător de cuvânt în cadrul Biroului vamal principal din Giessen.

Unul din cazurile soldate cu arestare și expulzare din țară este cel al unui șofer rus de 46 de ani. Camionul condus de acesta a fost oprit pe A5  pentru un control de rutină care s-a încheiat cu o arestare preventivă.

Cetățeanul în cauză avea un permis de ședere temporar valabil în Spania, dar nu avea permis de muncă sau de ședere pentru Germania deși lucra de aproape un an pentru o companie germană din Renania de Nord-Westfalia. Un alt șofer străin, de data aceasta din Turcia, a fost identificat ca având doar o viză de ședere pentru Polonia, viză care nu îi dădea dreptul să lucreze pe teritoriul Germaniei.

În ambele cazuri, cetățenii străini au fost raportați biroului de imigrări, fiind declanșate formalitățile de expulzare a acestora din țară, dar și demersurile de ordin penal atât asupra lor cât și asupra angajatorilor acestora.

De asemenea, conform informațiilor transmise în comunicatul de presă din 20 iulie de către Biroul vamal principal din Regensburg, jumătate din controalele efectuate relevă încălcări ale plății contribuțiilor la asigurările sociale.

Sancțiunile pentru aceste abateri variază de la caz la caz, mai notează autoritățile în comunicat. 

 

Etichete