Grupul IVECO va prelua pe deplin proprietatea companiei-mixte din Ulm, Germania, unde cele două companii deschiseseră, în 2021, o fabrică dedicată producției camioanelor cu emisii zero. Aceasta presupune o investiție de 35 milioane de dolari din partea Grupului IVECO, precum și achiziția a 20 de milioane de acțiuni Nikola, în vederea dezvoltării transporturilor electrificate de mare tonaj.
Grupul IVECO estimează ca impactul tranzacției asupra lichidităților companiei să fie absorbit de generarea de fluxuri de numerar și, prin urmare, obiectivele financiare ale grupului rămân neschimbate pentru 2023.
Parteneriatul dintre Grupul IVECO și Nikola Corporation datează încă din 2019, timp în care cele două companii au produs vehicule electrice cu baterii (BEV) și vehicule electrice cu pile de combustie (FCEV) pentru transport regional sau pentru distanțe lungi
Prin noua fază a parteneriatului, Grupul IVECO se va concentra pe dezvoltarea și comercializarea în continuare a propriilor camioane electrice cu baterii și cu pile de combustie în Europa, incluzând modulul de propriu de finanțare GATE. De asemenea, Grupul IVECO va fi autorizat să acceseze în mod liber și să continue dezvoltarea software-ului de control al vehiculelor pentru BEV și FCEV produse în comun.
De cealaltă parte, Nikola își va concentra operațiunile în America de Nord, cu o abordare integrată a clienților săi, oferind infrastructură BEV, FCEV și sub marca HYLA. În plus, Nikola va primi licența de tehnologie IVECO S-WAY pentru America de Nord, beneficiind de furnizarea de componente aferente de din partea Grupului IVECO. De asemenea, drepturile de proprietate intelectuală pentru tehnolgia Generation 1 eAxles (noua generație de axe electrificate) dezvoltată împreună cu FPT Industrial vor fi împărțite cu a IVECO Group.