Foto: MOL

Grupul MOL anunță scăderi financiare în primul trimestru al anului, în contextul prețurilor foarte mari la petrol și gaze naturale

Puteți citi articolul în 3 minute
|

16.05.2022

Grupul MOL a anunțat săptămâna trecută rezultatele financiare obținute în T1 2022. Grupul a înregistrat un rezultat operațional CCS EBITDA de 833 de milioane de dolari în T1 2022, în contextul prețurilor foarte mari la petrol și gaze naturale. Rezultatele au înregistrat o scădere de 6% comparativ cu trimestrul anterior.

Performanța segmentului Upstream a contribuit cel mai mult la obținerea rezultatului, segmentul Downstream a obținut același rezultat ca anul anterior, fiind influențat de contextul macro volatil și vulnerabil, cât și de prețuri, în timp ce segmentul Consumer Services a fost afectat de plafonarea prețurilor la carburanți în mai multe țări din Europa Centrală și de Est. Grupul MOL a generat un flux de numerar liber în valoare de 510 milioane de dolari, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din previziunea pentru 2022, toate segmentele având o contribuție pozitivă.

2022 a adus, încă o dată, provocări noi. Într-un context cu schimbări externe rapide, un mediu volatil și adesea circumstanțe potrivnice, Grupul MOL a demonstrat că are abilitatea de a reacționa rapid, iar rezultatul CCS EBITDA de 833 milioane de dolari obținut în T1 arată că suntem pe un drum corect.” – a declarat Zsolt Hernádi, CEO și Chairman al MOL.

Cu 245 de stații de alimentare deținute în România, MOL are o cotă de piață de aproximativ 20% în țara noastră, situându-se pe locul al treilea ca mărime.

MOL se află în mijlocul unui demers de transformare, care se bazează pe investiții semnificative. Ne menținem angajamentul de a continua acest proces și în contextul volatil actual. Grupul MOL a demonstrat că este rezilient, traversând mai multe situații de criză de-a lungul timpului, și am încredere că ne vom menține rolul cheie de furnizor predictibil de energie, fiind un partener de încredere pentru clienții noștri, pentru stakeholderi și pentru întreaga societate.”- a adăugat Hernádi.

Pe segmentul Upstream, rezultatul EBITDA a ajuns la 504 milioane USD în T1 2022, în creștere cu 104% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Performanța a fost susținută de creșterea continuă a prețurilor petrolului și gazului, marcată de creșterea cu peste 40 de dolari a barilului de petrol Brent și de creșterea de cinci ori a prețului spot pentru gaz.

Volumele de producție au scăzut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul declinului natural în regiunea Europei Centrale și de Est și în Pakistan, dar și al declinului contribuției câmpului petrolier ACG din Azerbaijan.

Contribuția segmentului Upstream la fluxul de numerar liber a crescut la 420 milioane USD, de la 160 milioane USD de la an la an. În ceea ce privește operațiunile, Grupul MOL a semnat un acord cu Waldorf Production Limited („Waldorf”), privind vânzarea întregului său portofoliu Upstream din Regatul Unit.

 

Etichete