TransInfo

Guvernul României a aprobat credite de peste 600 milioane de lei pentru Tarom și Blue Air

Puteți citi articolul în 2 minute
|

24.08.2020

Guvernul României a adoptat recent o ordonanță de urgență privind instituirea unei scheme de garanții de stat pentru companiile aeriene Tarom și Blue Air.

Fondurile sunt menite să asigure o compensare parțială a pierderilor suferite în urma pandemiei, informează Agerpres.

Companiei Tarom îi vor fi acordate garanții de stat pentru un credit în valoare de 317 milioane lei, iar pentru Blue Air de 300 de milioane lei.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat recent a fost aprobat un plan de restructurare în Consiliul de Administrație al Tarom, adăugând că este încrezător că această companie ”va fi salvată”.

Guvernul va avea, de asemenea,doi reprezentanți cu drept de veto în consiliul de administrație al companiei Blue Air până la rambursarea integrală a împrumutului. Compania nu va putea acorda dividende sau returna împrumuturi acționarilor și nici nu va putea înstrăina aeronave in toata aceasta perioada, mai noteaza Agerpres.

Măsuri similare au fost adoptate și în alte state europene.

Vă reamintim că în luna mai a.c., Comisia Europeană a aprobat un împrumut de cinci miliarde de euro, garantat de statul francez, pentru grupul Renault, destinat să limiteze impactul economic al pandemiei de coronavirus, informează Reuters.

În general, normele europene privind ajutoarele de stat sunt foarte stricte, însă în contextul crizei cauzate de Covid-19, multe guverne naționale au relaxat temporar regulile pentru a le permite statelor membre să ofere asistenţă financiară companiilor care pot contribui real la stimularea economiei.

Foto: Tarom.ro

Etichete