Într-un studiu al universității DePaul din Chicago intitulat “Trucking organizations and mental health disorders of truck drivers” (Asociațiile de Transport și tulburările de sănătate mintală ale șoferilor de camioane), publicat în revista Issues in Mental Health Nursing (Probleme în asistența medicală de sănătate mintală), a reieșit, în urma unui sondaj făcut pe un eșantion de 316 șoferi camion cu vârsta cuprinsă între 23-76 de ani, că problemele cu care se confruntă șoferii de camion în privința sănătății mintale sunt singurătatea, depresia, tulburările cronice de somn, anxietatea, oboseala cronică, probleme de masă osoasa și musculatura, bolile cardio vasculare.
În plus, aproximativ 70% nu făceau vizite regulate pentru controale medicale de rutină, iar când se îmbolnăveau în cursă, așteptau să ajungă acasă pentru îngrijiri medicale.
Facilitățile de exerciții fizice NU erau disponibile în peste 70% din locațiile firmelor de transport, iar 70% dintre șoferi nu făceau nici un tip de exercițiu fizic.
În ceea ce privește nivelul de stres, a reieșit că acesta, la șoferii de camion, crește odată cu distanța parcursă. Cu cât distanțele sunt mai lungi, cu atât se mărește depărtarea de familie, de casă și de prieteni.
Am căutat astfel de studii și pentru sectorul de transport din Romania, însă, din păcate, nu am găsit. Cu toate acestea, având în vedere condițiile realizării studiului, asemănătoare cu cele ale unui șofer de camion indiferent de țară sau naționalitate, replicarea lui și, implicit, rezultatele, pot fi relevante și la noi.
România are în jur de 200.000 de angajați șoferi de camion, mai mulți față de orice alt domeniu de activitate. De aceea, promovarea, evaluarea și tratamentul sănătății mintale trebuie să devină o prioritate pentru a îmbunătăți în special siguranța pe șoselele din Romania. Din cauza riscurilor accidentelor rutiere în care sunt implicate camioanele, este critic ca șoferii de camion să se afle într-o stare mentala adecvată, de cele mai multe ori ea fiind cea responsabila de tragediile de pe șosele.
Ce facem?
Având în vedere efectele pe plan emoțional aduse de pandemie, atât dispecerul de transport, cât și managerul de departament au un obiectiv extrem de important: grija pentru sănătatea emoțională a șoferilor. Concret, asta înseamnă implicarea managerilor în ghidarea șoferilor spre emoții pozitive, încredere, întărirea sentimentului de apartenență, creșterea încrederii.
Cea mai eficienta metodă, cu rezultate imediate, concrete, foarte simplu de organizat (o simpla întălnire adhoc, o discuție telefonica…), la îndemăna oricând și, mai ales, fară costuri, este COACHING-ul.
Coaching-ul înseamnă a ajuta șoferul, prin întrebări potrivite, să își clarifice obiectivele, să înțeleagă contextul și să își genereze propriile soluții, fară a-i spune soluția.
Prin coaching îl ghidăm să își descopere propriile idei, devenind astfel mai independent, încurajând practicarea gândirii și obținerea unor perspective diferite.
Pentru a înțelege mai bine procesul de coaching și efectele sale, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să urmărim un exemplu, anume un dialog între șofer (aflat pe punctul de a demisiona) și manager/ coach.
Contextul este următorul: șoferul nostru, Marian, este foarte aproape să demisioneze din cauza dorului de fiul sau Mihai, cauzat de plecările lungi de acasă. Folosind anumite tehnici, în cazul acesta, interogația socratica, modelul GROW, îi vom arăta lui Marian și o altă perspectivă a situației lui. Chiar dacă, la prima vedere ar părea un paradox, de fapt plecările lui Marian nu numai că nu îi aduc suferință fiului său, dar, de fapt, îl ajută pe Mihai în dezvoltarea anumitor trăsături de caracter.
Să urmărim dialogul:
MARIAN: Bună ziua!
COACH: Bună, Marian. Mă bucur că ne vedem azi. Am remarcat că ești un pic trist în ultimul timp. Îmi fac griji pentru tine. Ce s-a întâmplat? (Construiește relația)
MARIAN: (cu privirea în pământ) Așa este…
COACH: Ce te face să te simți așa trist?
MARIAN: Păi…depărtarea de familie, mai ales de băiatul meu. Îmi este din ce în ce mai greu să stau departe de el.
COACH: Aș fi foarte curios să aflu mai multe despre băiatul tău. Cum se numește?
MARIAN: (înseninat) Mihai, are 8 ani, este în clasa a doua, are părul blond, este foarte creativ, desenează foarte frumos și îi plac mașinuțele. Are acasă o colecție întreagă.
COACH: Care este cea mai frumoasă amintire cu Mihai?
MARIAN: (emoționat) prima dată când a început să meargă pe picioarele lui. Era atât de fericit și de mândru de realizarea lui…
COACH: Marian, ce ți-ai dori să se întâmple în urma întâlnirii noastre? (Stabilește obiectivul)
MARIAN: Iubesc foarte mult ceea ce fac, pe de alta parte dorul de Mihai mă face să mă gândesc din ce în ce mai mult să iau o pauză sau chiar să îmi dau demisia. Și aș vrea să găsesc o cale de mijloc.
COACH: Marian, te pot ajuta să obții asta. Spune-mi te rog ce se petrece acum cu tine? Cum te afectează aceasta stare la munca? (auditează contextul)
MARIAN: Destul de mult, devin iritat de multe ori, uneori agresiv cu cei de la depozite, să se grăbească să pot să plec cât mai repede spre casă….
COACH: Ce ai încercat până acum să faci în sensul asta?
MARIAN: Vorbesc cu Mihai destul de des la telefon, prin video…dar nu mă prea ajuta, dimpotrivă. Mai mult, acum 1 an eram plecat în Franța în cursă, iar Mihai s-a îmbolnăvit foarte tare și nu am putut să fiu lângă el să îl ajut. Asta m-a făcut să sufăr foarte mult.
COACH: La ce te-ai gândit în momentele acelea?
MARIAN: Să las totul acolo și să mă întorc acasă cu primul avion
COACH: De ce nu ai făcut-o? Ce te-a oprit din asta?
MARIAN: Probabil eram concediat și astfel pierdeam niste bani cu care îmi ajut familia, pe de altă parte țin și la patroni, sunt niste oameni care au fost foarte corecți cu mine.
COACH: Marian, să ne imaginam că de mâine iți dai demisia și ești cu familia, cum te-ai simți?
MARIAN: Aș fi foarte fericit.
COACH: Să ne imaginam că peste 6 luni de zile ești tot cu familia. Imaginează-ți că au trecut 6 luni de la demisie și ești de atunci acasă cu Mihai. Cum te-ai simți?
MARIAN: (răzând) îmi imaginez că mi-ar fi foarte dor de camion
COACH: Aha…Înțeleg că iubești foarte mult ceea ce faci?
MARIAN: Da, da…foarte mult.
COACH: Marian, să recapitulam: cu cât rămâi mai mult timp la una dintre cele 2 iubiri, Jobul sau Mihai, cu atât crește dorul de cealalată. Corect?
MARIAN: (amuzat) da, așa este
COACH: Prin urmare, care sunt opțiunile tale astăzi, acum? (verificarea opțiunilor – o etapa critică, 1 context = mai multe perspective)
MARIAN: (amuzat) să alternez cele 2 iubiri.
COACH: Marian, dacă băiatul tău ar vorbi despre tine…să presupunem…la școală, ce crezi că ar spune despre tine?
MARIAN: pai…chiar povestește. Este foarte mândru, spune tuturor câte țări vizitează tatăl lui, le arată pe hartă unde sunt, traseul, chiar și localitatea unde descarc sau încarc, le arată tuturor colegilor mașinuțele pe care i le aduc de fiecare dată când mă întorc din cursă…
COACH: Marian, crezi că dacă ai alege să stai DOAR cu el, ar mai fi așa mândru de tine?
MARIAN: Cred că da…
COACH: Dar cum crezi că s-ar simți dacă ar merge la școală și nu ar mai avea ce povesti despre tine, despre țările pe care le vizitezi sau nu o să se mai laude cu mașinuțele aduse de tine?
MARIAN: Cred că ar fi un pic dezamăgit.
COACH: Marian, ce înseamnă pentru tine să iți vezi băiatul tău dezamăgit?
MARIAN: Aș suferi foarte mult
COACH: Cum te simți când suferi?
MARIAN: Simt așa… că o arsura în piept, dar ceea ce “doare” cel mai mult este sentimentul de neputință, că nu pot face nimic mai mult
COACH: Marian, dar cum te simți când ți-e dor?
MARIAN: Mai mult o apăsare în piept
COACH: Te simți neputincios?
MARIAN: Nu, deloc, pentru că stiu că mă întorc și am în minte momentele acelea plăcute când îl revăd pe Mihai.
COACH: Marian, ce iți spune băiatul tău când pleci în cursa?
MARIAN: (cu ochii umezi) mă îmbrățișează și îmi spune: “tati, te iubesc!”
COACH: Și apoi cum crezi că se simte?
MARIAN: Cred că este fericit, pentru că imediat începe să spună celorlați colegi unde plec, prin ce țări trec și se gândește ce cadouri i-aș putea aduce, mașinuțe, dulciurile din diferite țări…
COACH: Marian, de fiecare data când pleci în cursă, crezi că băiatul tău este fericit?
MARIAN: (un moment de revelație)…da, da…așa este, nu m-am gândit la asta
COACH: Crezi că băiatul tău suferă în timpul cât ești tu plecat?
MARIAN: nu, deloc, se simte mândru de mine.
COACH: Marian, ce ai mai putea face pentru Mihai să fie și mai mândru?
MARIAN: (gândindu-se) l-aș aduce într-o zi la mine la garaj și l-aș urca în camion, să îi arăt cum se conduce, cum se parchează în rampă…
COACH: crezi că i-ar placea asta?
MARIAN: normal, ar povesti în fiecare zi la școală
COACH: Cum crezi că s-ar simți când ar sta pe scaunul tatălui în camion?
MARIAN: Vai de mine, cred că i-ar creste inima în piept…
COACH: Marian, înțeleg din ce mi-ai povestit despre reacțiile lui Mihai după plecarea ta că el este nerăbdător să ajungă la școală, să își întâlnească prietenii, să le povestească despre noua ta plecare, despre țările pe care le vei vizita, despre cadourile pe care le va primi la întoarcerea ta. Așa este?
MARIAN: (ușurat) Întradevar….
COACH: Cum privești acum situația ta fata de începutul discuției noastre?
MARIAN: mă gândesc acum că suferința mea nu își are sens pentru că, de fapt, munca mea îl face pe Mihai fericit, mândru, încrezător…
COACH: Te mai gândești acum la demisie?
MARIAN: nu, deloc. Dimpotrivă, sunt mult mai ușurat acum, chiar mâine am cursă și o să plec mult mai bucuros, chiar o să fac o lista de cumpărături, să îi fac o surpriza, avem deja prea multe mașinuțe acasă (rade)
COACH: drumuri bune, Marian
MARIAN: mulțumesc!
Crearea unei legături emoționale mai strânsă între management și șofer este esențială în construirea de relații, câștigarea încrederii și, implicit, stabilitate lui emoțională.
Inițirea acestor tipuri de dialoguri în sesiuni de 20-30 minute de coaching aduce claritate, încredere, atașament și, cel mai important, crearea unui proces de alertare în cazul unor decizii bruște, cu impact direct în activitate, cum este demisia.
112coaching.com este un proiect al Mayanna Consulting Group