Controalele, care au vizat atât vehicule de marfă, cât și de pasageri, au fost efectuate în Austria, Belgia, Cipru, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Țările de Jos, România, Slovacia și Spania. În total, au fost verificate 564 de vehicule, dintre care aproximativ o treime nu a prezentat nereguli și a fost conformă cu reglementările în vigoare.
Cele mai frecvente încălcări identificate au fost:
- nerespectarea regulilor privind timpii de conducere și odihnă,
- manipularea sau utilizarea incorectă a tahografelor,
- lipsa documentelor obligatorii, cum ar fi licențele comunitare,
- cazuri de muncă nedeclarată sau subdeclarată.
Potrivit ELA, unele dintre aceste încălcări ar putea necesita investigații suplimentare. Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru cele peste 770 de contravenții depistate a depășit 210.000 de euro (aproximativ 1 043 700 RON).
O treime dintre vehicule – fără nicio abatere
În total, la operațiune au participat inspectori din 21 de state membre: 263 de inspectori din cadrul autorităților naționale pentru transport, muncă, poliție și alte servicii. Li s-au alăturat 66 de inspectori din 10 alte state membre ale UE – Bulgaria, Croația, Danemarca, Germania, Franța, Finlanda, Luxemburg, Italia, Portugalia și Slovenia – precum și 15 angajați ai ELA.
Autoritatea Europeană pentru Muncă subliniază că scopul acestor controale coordonate este promovarea respectării legislației UE în domeniul muncii și transportului, precum și îmbunătățirea siguranței rutiere în întreaga Uniune.
Potrivit datelor furnizate de instituție, în cazul a 194 din cele 564 de vehicule verificate nu s-au constatat abateri.
ELA a anunțat că va continua să organizeze acțiuni similare și în viitor.