TransInfo

Foto: Politia Rutiera

LEGE promulgată: Amenzile pentru lipsa rovinietei vor fi mai mari pentru transportatori

Puteți citi articolul în 2 minute
|

21.07.2022

Proiectul de lege pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a fost promulgat de președintele țării; acesta prevede o creștere a cuantumului amenzii pentru vehiculele de transport marfă cu aproximativ 10% față de sancțiunile standard.

În nota de fundamentare a proiectului legislativ se arată că din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

Astfel, amenzile contravenționale pentru șoferii surprinși că circulă fără rovinieta sunt majorate pentru prima dată în ultimii zece ani.

  • Concret, pentru vehiculele cu MTMA între 3,5 tone și 7,5 tone, amenda poate ajunge până la 3.100 de lei
  • Pentru vehicule de transport marfă cu MTMA între 7,5 și 12 tone, amenda poate ajunge până la 5.500 de lei
    Pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv), amenda va fi de până la 7.100 de lei
  • Pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), amenda poate ajunge până la 11.900 de lei.

Noua lege prevede amenzi mai mari și pentru vehiculele de transport persoane, astfel:

  • pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda va ajunge până la 3.100 de lei
  • pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), amenda va fi de maximum 5.500 de lei.

Noua lege intra în vigoare la 30 de zile de la data promulgării.

Etichete