Miercuri, 2 septembrie a.c., guvernul lituanian a decis să lanseze o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la dispozițiile Pachetului de Mobilitate pe care le consideră neconforme cu principiile Uniunii dar și dăunătoare propriei economii naționale.
Reprezentanți ai Ministerului de Justiție lituanian au declarat în mod oficial că efectuează pași procedurali săptămâna aceasta.
Ministerul Justiției a ajuns la o decizie acceptată anterior și de organizațiile patronale din acest sector și va lansa o acțiune în instanţă privind dispozițiile Pachetului de Mobilitate; vom viza în special prevederile privind întoarcerea obligatorie a vehiculelor în țara de reședință, restricțiile de cabotaj și regulile privind perioadele de odihnă pentru șoferi atunci când nu există o infrastructură adecvată” – a anunțat ministrul Elvinas Jankevičius.
În opinia sa, Lituania este prima dar nu și singura țară care va acționa în instanţă prevederile Pachetului de Mobilitate. „Potrivit informațiilor Ministerului Justiției, cel puțin opt alte țări vor lansa acțiuni similare la CJUE” – a mai spus Elvinas Jankevičius.
Ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Jaroslavas Narkevičius, spune că forma actuală a Pachetului de Mobilitate va avea ca rezultat „pierderi semnificative pentru sectorul logistic lituanian și pentru întreg statul”.
Dacă prevederile pachetului de mobilitate nu sunt modificate, există probabilitatea ca 35.000 de transportatori lituanieni să devină șomeri; acestora li se va plăti 111 milioane de euro în cote șomaj, iar pierderea bugetului de stat se va ridica la aproximativ 102 milioane de euro, suma care reprezinta 1,6% din PIB-ul țării” – a declarat Jaroslavas Narkevičius.
Lituanienii au declarat că așteaptă ca acțiuni similare să fie lansate în curând și de alte țări, precum Polonia, Letonia, Estonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cipru, Malta. „Este probabil ca aceste țări să depună acțiuni în instanţă în mod individual sau să se alăture unor acțiuni comune cu alte țări.” a mai declarat Narkevičius.
Majoritatea transporturilor efectuate de transportatorii lituanieni se desfășoară în alte țări membre UE. Peste 40 de mii de vehicule grele sunt înmatriculate în Lituania. Ponderea transportului internațional în volumul total al transportatorilor locali este de 91,8% – cea mai mare valoare din UE. Lituania are unul dintre cele mai mari parcuri de camioane raportat la numărul populației. În total, sectorul transporturilor lituaniene are peste 160.000 de angajați.
Foto: sumin.lt