TransInfo

Foto: Richard Says / Flickr / CC BY-NC-ND 2.0

Luis Gomez, CEO XPO Logistics Europe: ”Salariile șoferilor de camion vor creşte simțitor în perioada următoare”

Puteți citi articolul în 2 minute

Luis Gomez, CEO XPO Logistics Europe, a declarat că introducerea Pachetului de Mobilitate și deficitul curent de șoferi profesioniști sunt cei doi factori principali care vor duce la o creștere simțitoare a salariilor șoferilor în perioada imediat următoare.

Gomez a făcut aceste declarații într-un interviu acordat publicației Financial Times, adăugând că prevederile Pachetului de Mobilitate vor duce la „constrângeri suplimentare de capacitate și la inflație”.

Gomez a avertizat și că valoarea costurilor de transport va crește „cel puțin în următoarele 18 luni”. Oficialul XPO consideră însă că schimbările vor fi „pozitive pe termen lung”.

Cu toate acestea, nu toată lumea pare să fie de acord cu opinia președintelui XPO Logistics Europe.

Edwin Atema de la sindicatul olandez FNV a declarat că CEO-ul XPO face aceste afirmații doar ca să justifice o creștere planificată a tarifelor de transport:

XPO spune aceste lucruri pentru a cere clienților mai mulți bani” – a declarat Atema pentru Financial Times.

Vă reamintim că XPO Logistics s-a aflat recent în centrul unui scandal care a vizat bonusarea conducerii. 

În luna mai a acestui an, sindicatele care reprezintă angajații XPO Logistics au solicitat o anchetă în sistemul de bonusare al companiei, deoarece CEO-ul Bradley Jacobs ar fi primit un bonus de până la 80 de milioane de dolari.

Într-o declarație comună, sindicatele Unite și GMB au menționat că, în ciuda muncii intense depuse în perioada pandemiei, angajații XPO din Marea Britanie nu au primit încă un bonus salarial:

Angajații XPO au fost nevoiți să-și riște sănătatea – atât a lor cât și a familiilor lor, lucrând în prima linie în timpul pandemiei. Cu toate acestea, spre deosebire de directorul executiv, ei nu primesc niciun bonus salarial(…)”

Etichete