Foto: MAN

MAN vizează o autonomie de 800 km cu noul prototip electric

Puteți citi articolul în 2 minute
|

31.05.2022

MAN a prezentat recent un nou prototip de camion electric pe care îl va lansa oficial pe piață începând cu 2024 și despre care spune că va avea o autonomie de până la 800 km.

Vehiculul a fost prezentat oficial în cadrul unui eveniment de presă organizat recent pe terenul fostului aeroport Tempelhof din Berlin, cu doar o zi înainte de cursa de Formula E.

Noul model va fi dezvoltat în parteneriat cu ABB E-mobility, care oferă soluții avansate de încărcare pentru vehicule electrice. 

Cele două companii vor colabora pentru a atinge un obiectiv ambițios: autonomie pentru camioanele grele între 600 și 800 de kilometri, reiterând totodată necesitatea existenței unui cadru legislativ dar și a unei infrastructuri adecvate care să susțină astfel de proiecte de mobilitate:

Accelerarea planurilor privind extinderea infrastructurii de încărcare este singura modalitate de a realiza trecerea către transportul viitorului și de a ne atinge obiectivele climatice” – a declarat Alexander Vlaskamp, ​​CEO MAN Truck & Bus. 

Cele două companii sunt de părere că introducerea unui standard uniform privind încărcarea este un pas crucial în mobilitatea viitorului, considerând că Germania ar putea stabili puncte de referință importante: peste 20 de parteneri din industrie, inclusiv MAN și ABB, lucrează la un proiect de încărcare de înaltă performanță (cunoscut sub numele de „HoLa”), care este finanțat de guvernul german.

Trebuie să decarbonizăm transportul rutier de marfă pentru a ne atinge obiectivele climatice. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ne concentrăm mai ales pe creșterea pieței vehiculelor comerciale ecologice și pe dezvoltarea unei infrastructuri de încărcare de înaltă performanță. Proiectul pe care îl sprijinim va beneficia de un sistem de încărcare de înaltă performanță. Ceea ce este important acum, este să punem mai multe camioane electrice pe drum. Parteneriatul dintre MAN și ABB arată că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Ministrul Federal al Transporturilor, Dr. Volker Wissing.

 

Etichete