TransInfo

Ministerul Transporturilor plănuiește să lanseze un centru național de management al traficului

Puteți citi articolul în 2 minute
|

18.10.2017

Conform lui Ionel Minea, secretar de stat în cadrul Ministerul Transporturilor, instituția intenţionează să creeze un centru naţional de management al traficului rutier. Acesta a declarat în cadrul conferinţei organizate de ITS Romania şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti că acest proiect este unul necesar în condițiile unui volum tot mai mare de trafic.

“Pentru perioada următoare se are în vedere asigurarea validării şi disponibilităţii datelor relevante pentru toţi actorii, într-un mod corect şi echitabil, în vederea asigurării unui management sigur şi sistematic al traficului rutier” a declarat Minea.

Acesta a completat că  “se mai are în vedere asigurarea siguranţei circulaţiei, inclusiv implementarea unor servicii complexe de urgenţă şi siguranţă, dezvoltarea unor spaţii de parcare securizată pe reţeaua TEN-T. Se are în vedere crearea şi operaţionalizarea unui centru naţional de management al traficului rutier, care va gestiona informaţiile necesare la nivelul reţelei de drumuri din reţeaua centrală TEN-T pentru informarea operativă a utilizatorilor de infrastructură rutieră.”

Ministerul Transporturilor implementează, în prezent, Sistemul inteligent de avertizare timpurie pentru riscurile asociate transportului rutier, care are drept scop implementarea sistemului ITS (Intelligent Transport System) pe reţeaua rutieră TEN-T Core.

Minea a mai precizat că prioritatea principală a Ministerului Transporturilor este dezvoltarea infrastructurii naţionale şi europene în special a reţelei Trans-Europene de Transport stabilită la nivelul Uniunii Europene.

 

Sursa: Agerpres

Etichete