TransInfo

Peste 200 de service-uri auto au fost închise de RAR. Care au fost cauzele?

Puteți citi articolul în 2 minute
|

6.12.2017

Dintre cele 655 de unități service verificate de inspectorii RAR, 200 au fost închise din cauza lipsei de autorizații de funcționare, informează Mediafax.

Iată care au fost motivele principale ale sancţiunilor aplicate:

  • efectuarea de activităţi de reparaţii fără a deţine Autorizaţie Tehnică
  • neconformitatea de a nu efectua inspecţiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie
  • neconformitatea de a nu-şi păstra şi respecta condiţiile iniţiale de autorizare
  • lipsa certificatelor de garanţie emise pentru lucrările efectuate.

Alte 49 de unități au fost suspendate din cauza ca nu și-au menținut condițiile inițiale de autorizare; dacă își vor rezolva problemele, acestea își vor putea relua activitatea în 30 de zile.

Reprezentanții RAR atrag atenţia posesorilor de autovehicule să fie foarte atenţi atunci când aleg service-ul, unitatile de service care promit reparaţii rapide şi ieftine fiind de multe ori o capcană.

Recomandarea RAR este ca șoferii sa aleagă doar acele service-uri care dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparaţiilor efectuate.

Foto: Wikimedia Commons

Etichete