Prețul Eurovinietei creşte din nou

Puteți citi articolul în 3 minute

Eurovinieta va avea o nouă majorare din acest an, aplicată în doua tranșe. Prima dintre acestea vizează vehicule mai vechi.

Vă reamintim că Eurovinieta este obligatorie pentru toate vehiculele cu masa totală mai mare de 12t și este aplicabila în Danemarca, Luxemburg, Olanda și Suedia. Creșterile se vor aplica în două etape: 1 iulie 2019 și 1 ianuarie 2020.

Prima etapa a cresterilor: 1 iulie 2019

Noile tarife valabile de la 1 iulie 2019 se referă în principal la autovehiculele Euro 4 și inferior. De exemplu, taxa anuală pentru vehiculele Euro 4 cu patru sau mai multe osii va crește de la nivelul actual de 1250 euro la 1404 de euro. În cazul vehiculelor Euro 3 cu patru sau mai multe osii, valoarea va crește de la 1250 de euro la 1543 de euro.

Prețul vinietei zilnice va fi majorat de la 8 euro la 12 euro pentru toate categoriile de autovehicule.

A doua etapă a creșterilor: 1 iuanuarie 2020

De la 1 ianuarie 2020, tarifele vor crește pentru toate vehiculele Euro 5 și inferior de la 1250 euro la 1327 euro.

Valoarea Eurovinietei depinde de numărul de osii, clasele de emisii și perioada pentru care sunt cumpărate (viniete zilnice, săptămânale, lunare și anuale).

Pentru a verifica prețurile curente, puteți utiliza calculatorul de cost de aici.

De unde puteți cumpăra o Eurovinietă?

Eurovinietele pot fi achiziționate la stațiile de benzină, la punctele de control la frontieră, precum și la oricare din cele peste 500 de puncte de service AGES (operatorul Eurovignette). Puteți plăti pentru acestea cu un card de carburant (DKV, ENI / Agip, Esso, EuroShell, Eurotoll sas, EUROTRAFIC, Eurowag, LogPay, Multi Service Tolls, OMV, PLOSE) sau cu un card bancar MasterCard sau VISA.

De asemenea, este bine să știți că din octombrie 2008, Eurovinieta poate fi achiziționată și online pe site-ul web: https://www.eurovignettes.eu

Pentru a face o achiziție online, este necesar să introduceți în sistem numărul de înmatriculare al vehiculului, țara de înmatriculare, clasa de emisie, numărul de osii și perioada de utilizare. În plus, trebuie să alegeți perioada de valabilitate a vinietei.

După achiziționare, vehiculul dvs este introdus în baza de date a sistemului pentru perioada specificată, nemaifiind necesare documente pe suport de hârtie sau autocolantele plasate pe parbriz.

Foto: Scania

Etichete