Prețul RCA a crescut de până la 15 ori! Cele trei firme de asigurare care au ajuns lideri de piață ”fără să vrea”

Puteți citi articolul în 3 minute
|

27.07.2016

Unele companii de asigurări de pe piață au crescut prețurile și de 15 ori, în timp ce Allianz Țiriac, Generali și Groupama înregistrează în acest moment cele mai multe vânzări de RCA pentru TIR-uri, conform Profit.ro. 

Companii ca Euroins, Carpatica sau City Insurance, toate cu mari probleme financiare, au crescut prețurile și de 15 ori, această situație datorându-se și politicii ASF. De exemplu, cea mai mare creștere de primă anuală față de anul trecut a operat-o compania Euroins, ale cărei tarife au crescut nu mai puțin de 15 ori, conform Safety Broker, cel mai important intermediar din domeniul asigurărilor. 

De exemplu, pentru un camion marca DAF înregistrat pentru Transport Internațional având o masă de 19 tone și un motor care dezvoltă 345 KW, cel mai mic preț îl afișează Groupama, deși a dublat prima față de anul trecut. 

Asigurătorul francez vinde RCA cu 20.680 de lei, la mică distanță de Generali, care cotează la 20.755 de lei, conform Profit.ro. Pe locul doi se află Omniasig, cu 22.500 de lei, în creștere de la 13.000 de lei (cea mai mică variație de preț) și Allianz Țiriac cu 25.000 de lei, față de doar 9.840 de lei în 2015. 

Cele mai importante majorări de prețuri le-au operat societățile care, anul trecut, au practicat cele mai scăzute tarife. Acestea sunt urmările ”curățeniei” făcute de ASF. 

Cel mai probabil, este doar o situație temporară, însă pot spune că cel mai bine vând în acest moment Allianz Țiriac, Generali și Groupama. Nu există notificări oficiale, dar sunt absolut sigur că cel puțin Generali și Groupama vor schimba tarifele în maximum o lună. Generali a ajuns în această poziție deși anul trecut nu a vândut nimic. Aștept de la ei datele din 2015 pentru a putea face o comparație de preț”, explică Viorel Vasile, proprietarul Safety Broker. 

Specialiștii din asigurări sunt de părere că prețurile vor continua, cel mai probabil, să crească și nu vor înregistra scăderi, așa cum au cerut luni transportatorii nemulțumiți.

Sursa: presalibera.net