Prețurile transporturilor sunt în continuă creștere în Germania. Cauza ar fi lipsa de șoferi.

Puteți citi articolul în 3 minute

Potrivit datelor Oficiului Federal de Statistică, prețurile transporturilor rutiere de mărfuri au crescut simțitor în al treilea trimestru al anului 2017.

A fost cea mai mare creștere trimestrială, pe lângă cea din primele trei luni ale acestui an, din ultimii patru ani.

Prețurile transporturilor rutiere sunt în continuă creștere în Germania.

După cum prezintă situația oficiul statistic (Destatis), în al treilea trimestru al anului 2017, preţurile au crescut cu 0,5%, de la 107,1 pct. în al II trimestru, la 107,6 pct.

Site-ul german de transporturi verkehrsrundschau.de relatează că la baza acestei creșteri s-ar afla lipsa spațiilor de încărcare cauzată de lipsa de personal din sector.

Prețurile de transport au crescut pentru a cincea oară la rând

În comparație cu al III-lea trimestru al anului 2016, prețurile de transport au crescut cu 0,2 %.

O astfel de creștere a fost înregistrată ultima dată în al IV-lea trimestru al anului 2013. În plus, după cum subliniază verkehrsrundschau.de, este deja al cincilea trimestru la rând în care nemții remarcă aceste creșteri.

După cum relatează Destatis, cea mai mare creștere trimestrială au suferit-o prețurile pentru transportul local (până la 50 km) – de la 108,7 pct. în trimestru I al anului 2017, la 109,6 pct. în trimestrul al III-lea.

Însă, creșterea anuală cea mai mare au avut-o prețurile pentru serviciile de transport regional (între 51 și 150 km), cu până la 2,4%.

Prețurile pentru transportul național (peste 150 km) și internațional au crescut cu 1,1%, respectiv cu 0,3%. 

Comentariul redacției:

Creșteri de prețuri au resimțit și austriecii.

În spatele acestor creșteri se află o cerere mai mare decât oferta, acutizarea lipsei de șoferi și aplicarea în Vest a modelului de afaceri constând în subcontractarea transportatorilor din Europa Centrală și de Est.

Această tendință poate da un imbold modificărilor din sector, atât din punctul de vedere al șoferilor, cât și al transportatorilor din regiunea noastră.

Creșterea cererii în contextul scăderii ofertei de servicii de transport a dus la sporiri suplimentare nu numai a prețurilor de transport, ci și a salariilor șoferilor de camion.

Etichete