Proiect: Pentru depășirea masei maxime admise sancțiunile vor fi aplicate solidar atât transportatorilor, cât și șoferilor

Puteți citi articolul în 3 minute

Olga Corochii

Olga Corochii

06.01.2022
Proiect: Pentru depășirea masei maxime admise sancțiunile vor fi aplicate solidar atât transportatorilor, cât și șoferilor
Sursa foto: Mintrans.news

Ministerul Transporturilor a pus in dezbatere publica un proiect de Ordonanță ce are drept obiectiv protejarea infrastructurii rutiere de efectul distructiv al circulației vehiculelor rutiere care depășesc masa totală maximă admisă.

Printre măsurile propuse sunt limitarea circulației vehiculelor care transportă mărfuri în vrac și aplicarea sancțiunilor solidar atât persoanei fizice sau juridice care efectuează transportul, cât și conducătorului auto pentru depășirea masei maxime admise sau pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire, precum și pentru sustragerea de la control.

În prezent, principalul factor de degradare al drumurilor îl constituie circulația vehiculelor cu depășiri ale maselor maxime admise, așa cum sunt ele prevăzute în anexele nr. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dintre acestea, cel mai mare impact îl au vehiculele care transportă mărfuri în vrac, ca de exemplu produse de balastieră, cereale, etc. Drept urmare, este necesară limitarea circulației acestor vehicule”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță.

Potrivit autorilor proiectului, „la ora actuală aproximativ 40% din rețeaua de drumuri naționale este încadrată din punct de vedere al capacității portante ca drumuri modernizate (M), pentru care masele maxime admise pe axe sunt mai mici decât limitele prevăzute de Directiva nr. 96/53/CE, fapt ce ar obliga operatorii economici să circule cu vehiculele încărcate sub masa maximă admisă, având drept consecință creșterea nejustificată a costurilor de transport”.

Totodată, autorii proiectului sunt de părere că valoarea sancțiunilor aplicate pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire, precum și pentru sustragerea de la control, nu este „descurajantă”.

De aceea ei consideră că sancțiunea trebuie să se aplice solidar atât persoanei fizice sau juridice care efectuează transportul, cât și conducătorului auto:

Solicităm acest lucru, deoarece realitatea a dovedit că decizia conducătorului auto de a refuza cântărirea vehiculul/ansamblului de vehicule este luată în urma consultării șefilor ierarhici (Ex: administrator/manager de transport). Mai mult, din punct de vedere juridic conducătorul auto este prepusul întreprinderii, deci este sub coordonarea și controlul acesteia”.

Pentru a descuraja refuzul de a supune vehiculul/ansamblul de vehicule verificării prin cântărire, autorii proiectului propun aplicarea unor măsuri administrative, atunci când răspunderea este a întreprinderii, cum ar fi suspendarea unei copii conforme a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu pentru o perioadă de 30 de zile, de la data constatării contravenției.

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri cu privire la proiectul de act normativ pe pagina web a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole