Protest Național după întâlnirea pe tema RCA

Puteți citi articolul în 2 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

05.08.2016
Protest Național după întâlnirea pe tema RCA

Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002 și APULUM se declară dezamăgite de rezultatele întâlnirii avute ieri cu reprezentanții Guvernului și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), întrucât nu s-a ajuns la nici o concluzie. 

Reprezentanții Guvernului prezenți la întâlnire au precizat că vor face o analiză precisă pe datele furnizate de ASF și Consiliul Concurenței, însă nu pot preciza un termen exact când această analiză va fi finalizată și nici nu pot spune care vor fi soluțiile pe termen scurt pentru rezolvarea crizei de pe piața RCA și normalizarea tarifelor. 

În aceste condiții, UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002 și APULUM vor organiza o întâlnire pentru a decide data unui protest la nivel național, situația transportatorilor rutieri devenind extrem de critică. 

Majoritatea operatorilor de transport sunt aduși la faliment, după ce tarifele de prima pentru transportul comercial de marfă și persoane s-au majorat cu peste 300% față de anul precedent și cu peste 500% față de anul 2014. Astfel, o poliță RCA pentru un autotractor – clasă B0 a ajuns în acest moment la prețul de 22.000 lei pe an, față de 4.000 lei în 2014. 

Firmele de asigurare nu sunt interesate de reducerea riscurilor, ci vor doar să pună pe spatele transportatorilor rutieri ineficiența lor, având costuri de administrare extrem de mari, deduse în special din încasările RCA. Prin urmare, dacă vor exista proteste spontane, de la blocat de drumuri, frontiere sau la simplul mers cu 30 km/h de către fiecare camion o oră pe zi, generând mari blocaje de trafic, autoritățile să nu fie surprinse”, mai spun reprezentanții transportatorilor.

Sursa: e-camion.ro

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole