TransInfo

RADET și ELCEN, oficial în insolvență

Puteți citi articolul în 2 minute
|

7.10.2016

Tribunalul București a admis ieri insolvanța RADET și astăzi pe cea a ELCEN, desemnând ca administrator judiciar Rominsolv SPRL pentru regia de termoficare și KPMG pentru furnizorul acesteia. 

RADET are datorii de 3,7 miliarde de lei la ELCEN, care la rândul său este datoare 1,8 miliarde de lei la Distrigaz. 

Primarul general Gabriela Firea dă asigurări că locuitorii Capitalei nu vor suferi de frig la iarnă. ELCEN susține că, prin intrarea în insolvență, se urmărește, cu prioritate, eficientizarea activității societății, urmând a se supune aprobării creditorilor un plan de reorganizare coerent. 

Insolvența nu înseamnă faliment. Insolvența este acea stare a patrimoniului unei societăți care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor scadente. Altfel spus, atunci când debitorul nu mai are sume ‘cash’ cu care să poată plăti datoria ajunsă la scadență, el se află în stare de insolvență. Prin înaintarea cererii de intrare în insolvență, Consiliul de Administrație al ELCEN a căutat cele mai bune soluții pentru a continua, în termeni corecți, relația comercială cu RADET și creditorii săi și s-a asigurat că vor fi luate toate măsurile tehnice, juridice și economice necesare pentru asigurarea continuității producerii și furnizării agentului termic către locuitorii Capitalei”, precizează conducerea ELCEN.

Sursa: ziuacargo.ro