Aveți o știre nouă? Spuneți-ne și nouă despre aceasta!

Un nou raport al Uniunii Internaționale a Căilor Ferate și Uniunii Internaționale pentru Transportul Combinat Rutier-Feroviar estimează că transportul combinat va crește cu aproape 32% până în 2025 și cu 65,4% până în 2030.

În 2018, transportul maritim a reprezentat 5,5% din transportul combinat, transportul rutier 76,5% și cel feroviar 18%

Potrivit autorilor raportului, cele mai mari blocaje care ar putea să apară în dezvoltarea transportului combinat sunt reprezentate de insuficienta dezvoltare a infrastructurii feroviare și implementarea de soluții costisitoare pentru livrările de pe ultimul kilometru (așa numitele last-mile deliveries)

Majoritatea participanților la sondaj consideră că piața transportului combinat nu a fost atât de grav afectată de coronavirus precum piețele de transport rutier și feroviar de marfă, în timp ce peste 70% dintre respondenți afirmă că piața transportului combinat va deveni mai competitivă în următorii 3 ani.

Autorii preconizează creșteri importante în volumele de transport combinat încă din 2021, pe fondul introducerii progresive de noi măsuri privind protecția mediului la nivel european.

Vă reamintim că anumite ţări au luat deja noi măsuri în sensul încurajării transportului combinat. În luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Federal Elvețian a creat un pachet de măsuri pentru a promova traficului feroviar de marfă de-a lungul Alpilor. Acesta include o creștere a taxelor de drum pentru camioanele din clasele de emisii EURO IV și V.

Autoritățile elvețiene vor astfel să reducă nivelul de poluare, incurajand o modalitate de transport mai ecologică. Astfel, autoritățile vor să extindă termenul cadrului de plată pentru promovarea transportului feroviar de marfă în Alpi.

Pentru perioada 2024 – 2026, 90 de milioane CHF vor fi disponibili pentru compensarea afacerilor în transportul combinat neînsoțit.

Măsuri similare au luat și autoritățile din Austria în luna octombrie a acestui an, când noi tarife au intrat în vigoare pe RoLa (Rollende Landstrasse – autostrada rulantă), semnificativ mai mici decât cele anterioare.

Noile tarife reduse fac parte din sistemul de stimulare pentru transferul camioanelor către calea ferată din Tirol.

Foto: Europrean Rail Freight Association

comentarii

comments0 comentarii
thumbnail
Pentru a vedea notificările de la comentarii, mergeți la profil