TransInfo

România a fost inclusă pe lista roșie de către Elveția și Lichtenstein. Noi obligații la punctele de frontieră

Puteți citi articolul în 3 minute
|

18.03.2021

Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile federale elveţiene au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul ţării în contextul pandemiei de COVID-19; noile măsuri se aplică şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein.

Potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elveţiene, începând de luni, ora 00,00, România a fost inclusă pe lista statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic.

Astfel, toate persoanele (cu excepţia copiilor sub 12 ani) care în ultimele 10 zile anterior intrării pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene s-au aflat, pentru mai mult de 24 de ore, pe teritoriul unor state/regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior.

Documentul care atestă rezultatul testării trebuie să includă următoarele informaţii: numele, prenumele şi data naşterii persoanei respective; data şi ora prelevării, tipul testului şi rezultatul.

De asemenea, persoanele care sosesc în Elveţia dintr-un alt stat/regiune cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, vor efectua o perioadă de carantină de 10 zile. 

Persoanele supuse măsurii de carantină obligatorie trebuie să se înregistreze la autorităţile cantonale din localitatea de destinaţie în termen de maximum 48 de ore de la sosire.

Măsurile se aplică indiferent de mijlocul de transport folosit pentru călătoria în Confederaţia Elveţiană.

Sunt exceptate de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi de la efectuarea măsurii de carantină următoarele categorii:

  • persoanele implicate în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică şi a sistemului administrativ federal;
  • transportatorii internaţionali de bunuri şi persoane;
  • persoanele care călătoresc în scop profesional sau medical, deplasarea fiind absolut necesară şi neputând suferi amânare;
  • persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după ce au călătorit într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat din motive profesionale sau medicale absolut necesare şi care nu puteau fi amânate;
  • persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul unui stat/unei regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic.

De asemenea, sunt exceptate persoanele care tranzitează direct teritoriul Confederaţiei Elveţiene spre alte destinaţii – în acest caz, autorităţile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative, care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului naţional.

Informaţii suplimentare cu privire la noile măsuri şi actualizări ale listei statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic sunt disponibile aici.

Foto: Swissinfo.ch

Etichete