Sursa foto: Canva

Rombat anunță un nivel record de baterii vândute în 2021

Puteți citi articolul în 2 minute
|

26.01.2022

Rombat Bistrița, companie producătoare de baterii auto din România, a anunțat un nivel record al vânzărilor de baterii noi în 2021.

Astfel, în 2021, Rombat a vândut 2,65 de milioane de baterii auto, înregistrând o creștere cu 15% față de 2020 și totodată a recuperat aproximativ 13.000 de tone de plumb din baterii uzate la fabrica Rebat Copșa Mică, pe care o deține:

2021 a fost deopotrivă un an al recordurilor dar și al provocărilor. Am vândut, în cifre consolidate, cu 15% mai multe baterii noi decât în anul anterior și am reușit să creștem cantitatea de plumb recuperată din bateriile uzate până la aproape 13.000 de tone. Am dezvoltat parteneriate noi, am avut colaborări bune și am continuat investițiile în cercetare”, a declarat Alin Ioaneș, CEO Rombat, citat de Economica.net

Pentru 2022, Rombat și-a propus mai multe direcții de investiții pentru dezvoltarea companiei și continuarea eforturilor pentru reducerea amprentei de carbon:

Pentru că reducerea amprentei de carbon este un deziderat pe care îl urmăm îndeaproape, avem în vedere un proiect de panouri fotovoltaice, care ne va permite să creștem componenta de energie verde pentru autoconsum. Pentru această investiție, estimată la 4 milioane de euro, am aplicat pentru finanțare europeană”, a explicat CEO-ul companiei.

Totodată, Rombat planifică dezvoltarea de produse și soluții de stocare a energiei:

Vrem să introducem în gama noastră de produse baterii Li-Ion, care vor fi destinate clienților care dezvoltă parcuri fotovoltaice sau utilizatorilor casnici interesați să instaleze în locuințele proprii o facilitate de producere a energiei verzi, (având în vedere că în viitorul apropiat, n.r.) vom vedea o reașezare a pieței cu o tendință evidentă de creștere în zona autovehiculelor hibrid și electrice”, a concluzionat Alin Ioaneș.

Etichete