TransInfo

Șerban Oarză este noul General Manager Pall-Ex România

Puteți citi articolul în 2 minute
|

7.09.2021

De la 1 septembrie 2021, Șerban Oarză a preluat poziția de General Manager Pall-Ex România, anunță compania printr-un comunicat.

Șerban Oarză are o experiență de peste 15 ani în managementul executiv, timp în care s-a aflat la conducerea activităților mai multor companii de import și distribuție din România.

De asemenea, Oarză a coordonat activitatea importatorului și distribuitorului român de papetărie și consumabile de birotică, RTC Proffice, sub conducerea lui compania vizând atingerea pragului de 30 de milioane de euro cifră de afaceri.

Pall-Ex este un jucător important pe piața de transport și distribuție expres de mărfuri paletizate. Anul acesta, compania aniversează 10 ani de activitate pe piața românească de transport și distribuție expres de mărfuri paletizate.

Conform informațiilor transmise de companie, rata de livrări la timp a Pall-Ex România este de 99,27%, iar procentul de daunalitate este extrem de redus, raportat la volumele tranzitate, sub 0,16%.

Pall-Ex operează în cadrul unei rețele formate din 41 de transportatori și distribuitori locali, ce livrează mărfuri paletizate în 24 de ore, pe întreg teritoriul României. Totodată, compania deține și cea mai întinsă rețea de depozite a unei companii de logistică autohtone, având un total de 43 de locații logistice în toată țara.

Foto: Pall-Ex România

Etichete