Șofer turc arestat în România pentru că a încercat să ofere o mită de 700 euro unui agent vamal

Puteți citi articolul în 2 minute
|

8.09.2021

Poliția de Frontieră informează că a reținut un cetățean turc în vârstă de 47 ani, în timp ce oferea suma de 700 de euro unui ofițer de poliţie de frontieră.

Conform autorităților, weekend-ul trecut s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pentru a intra în țară, un cetăţean turc, care conducea un autocar în care se aflau mai mulţi pasageri. Alături de el, în calitate de şoferi de rezervă, mai călătoreau doi conaţionali, în vârstă de 33, respectiv 47 de ani, informează biroul de presă al Poliţiei de Frontieră. 

Cu ocazia controlului efectuat la compartimentul bagaje, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un loc special amenajat, mai multe colete care conţineau 791 de parfumuri ce purtau însemnele unor mărci protejate, fiind susceptibile de a fi contrafăcute. 

Unul dintre şoferii de rezervă a oferit ofițerului de poliție de frontieră care a efectuat cercetările suma de 700 euro pentru a nu se dispune măsura confiscării mărfii.

Ofițerul de poliție de frontieră a refuzat propunerea cetățeanului turc și a informat Serviciul Județean Anticorupție Dolj, procedându-se la sesizarea unității de parchet competente, care a dispus formarea unei echipe sub coordonarea unui procuror de caz și care s-a deplasat la P.T.F. Calafat în vederea constatării infracțiunii flagrante” – se arată în comunicarea Poliției de Frontieră.

Astfel, cetățeanul turc a fost prins în flagrant, în timp ce oferea suma de 700 de euro ofițerului de poliţie, iar în urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus cercetarea persoanei respective sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Produsele au fost estimate a avea o valoare de aproximativ 197.750 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă. 

Foto/Video: Poliția de Frontieră

Etichete