Foto: Stock

Spania începe monitorizarea timpilor de așteptare la încărcare / descărcare

Puteți citi articolul în 2 minute

Direcția Generală a Transportului Terestru (Dirección General de Transporte Terrestre) din Spania va începe în curând monitorizarea timpilor de așteptare în cadrul operațiunilor de încărcare și descărcare, informează Fenadismer.

La începutul lunii martie, guvernul de la Madrid a promulgat legea care reglementează operațiunile de încărcare / descărcare.

Conform noilor norme, șoferilor le este interzisă efectuarea acestor operațiuni fără a primi remunerare corespunzătoare (cu anumite excepții  detalii aici); de asemenea, legea stabilește și o perioadă maximă de așteptare la rampă pentru operațiunile de încărcare / descărcare. Astfel, dacă vehiculul trebuie să aștepte mai mult de o oră pentru finalizarea încărcării sau descărcării, transportatorul poate cere despăgubiri de la expeditor.

Pentru a afla care este situația actuală a timpilor de așteptare, până la intrarea în vigoare de facto a legii (in luna septembrie a.c.) DGTT a anunțat că va demara un studiu analitic de monitorizare în timp real a situației actuale la punctele de încărcare / descărcare din cadrul unor centre logistice. Locațiile exacte în care va fi implementată monitorizarea vor fi propuse de către asociațiile de transport.

Această analiză va fi efectuată cu ajutorul unei aplicații informatice care anterior a fost utilizată pentru a măsura timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei.

Fenadismer informează că a efectuat independent propriile cercetări asupra acestei situații, constatând că timpul de așteptare la rampă poate fi mai mare de 5 ore în unele cazuri, concluzie la care a ajuns si Asociația italiană de transport rutier de marfă Federtrasporti. 

Etichete: