Foto: AdobeStock / Hor

Spania I A fost promulgată legea privind interdicția efectuării operațiunilor de încărcare și descărcare de către șoferi

Puteți citi articolul în 4 minute

Astăzi, în Spania, a fost promulgată legea privind interdicția efectuării operațiunilor de încărcare și descărcare de către șoferi.

Decretul Regal 3/2022, publicat astăzi în Jurnalul Legislativ Spaniol (BOE – Boletín Oficial del Estado), transpune în legislația spaniolă anumite obligații prevăzute de Pachetul Mobilitate, cum ar fi obligația întoarcerii angajaților străini în țara de origine fiecare patru săptămâni. Acesta include și reglementarea timpului maxim de așteptare la rampă, precum și obligația de a declara angajații detașați care efectuează operațiuni de transport în Spania.

De asemenea, operațiunile de transport internațional și de cabotaj cu un punct de origine sau destinație în Spania trebuie să fie preînregistrate electronic.

Pentru aceste operațiuni, salariatul detașat beneficiază de condițiile de salarizare în vigoare în Spania în baza contractelor colective de munca, explică federația spaniolă a sindicatelor de transport Fenadismer.

Modificări importante privind operațiunile de încărcare și descărcare

Noile reglementări aduc și o serie de modificări care nu au legătură directă cu Pachetul Mobilitate. Este vorba, mai exact, despre introducerea unor precizări prin care se reglementează timpul maxim de așteptare pentru descărcare/încărcare:

Dacă vehiculul trebuie să aștepte mai mult de o oră pentru finalizarea încărcării sau descărcarii, transportatorul poate cere despăgubiri de la expeditor”, se arată în textul legii.

Valoarea despăgubirii va fi calculată în funcție de timpul de așteptare:

Cu excepția cazului în care s-a convenit o despăgubire în mod clar mai mare, staționarea vehiculului din motive independente de voința transportatorului, inclusiv din cauze legate de întârzieri în operațiunile de încărcare și descărcare, va avea ca rezultat o despăgubire egală cu Indicele Venitului Public/zi (19,30 EUR în 2022) multiplicat cu 2 pentru fiecare oră sau o fracțiune a orei de nefuncționare (fără a include prima oră). Când timpul de nefuncționare al vehiculului depășește o zi, în a doua zi, compensația se calculează pe baza aceleiași formule și se majorează cu 25%, iar în a treia și în zilele următoare cu 50%.“ – se arată în decret.

O altă modificare foarte importantă este interdicția efectuării operațiunilor de încărcare și descărcare de către șoferi.

Noua lege interzice în mod expres șoferilor să încarce și să descarce mărfuri atât la locul de inițiere a operațiunii de transport cât și la destinația finală a acesteia. Excepție fac unele tipuri de transport specializat care, datorită specificului lor, necesită participarea șoferului.

Trebuie notat însă că noua prevedere va intra în vigoare în termen de șase luni de la data publicării decretului, adică la începutul lunii septembrie. Legiuitorul dorește, astfel, să le permită companiilor logistice să angajeze și să formeze personal pentru a gestiona aceste operațiuni.

Sancțiunile pentru nerespectarea acestei prevederi vor ajunge până la 4600 euro.

Reglementare similară și în Portugalia

În Portugalia a intrat în vigoare, la finalul anului trecut, un nou regulament prin care se interzice participarea șoferilor la operațiunile de încărcare / descărcare.

Autoritățile locale au introdus și o obligație care reglementează timpul maxim de încărcare și descărcare; astfel, conform noii reglementări, aceste operațiuni ar trebui să dureze maxim două ore, timp în care șoferii trebuie să aibă acces la zone de așteptare adecvate și la facilitați sanitare.

Dacă perioada de așteptare aferentă operațiunilor de încărcare / descărcare depășește două ore, compania de transport poate cere despăgubiri, anunță portalul portughez transportesenegocios.pt.

Etichete