În timpul unui control de rutină care a avut loc recent pe AP-7, lângă Torrevieja (Costa Blanca, ES) agenții unității speciale pentru transport de mărfuri au reținut un șofer de camion de origine germană.
În timpul controlului, s-a descoperit că acesta a utilizat cardul tahograf aparținând unei alte persoane. Drept urmare, vehiculul a fost imobilizat, iar șoferul arestat sub acuzația de fals in acte, urmând a fi adus în fața instanței, relatează informacion.es. Acest tip de infracțiune este definită în articolul 392 din Codul penal spaniol și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Autoritățile spaniole mai investighează și modul în care șoferul a obținut documentul celeilalte persoane (cu sau fără cunoștința acesteia).
Spania este una dintre țările europene care adoptă o abordare foarte strictă a acestui tip de abateri. Șoferii vinovați riscă, pe lângă închisoare de până la 3 ani, și amenzi de 500 euro. Angajatorii sunt si ei pasibili de amendă, care poate ajunge până la 4.001 euro.