TransInfo

Una din soluțiile Germaniei la problema lipsei de șoferi: instruirea refugiaților

Puteți citi articolul în 3 minute

Problema lipsei de șoferi nu este una nouă pentru Germania. În condițiile în care transportul rutier pe teritoriul acestei ţări înregistrează creșteri semnificative , nevoia de șoferi profesioniști este din ce în ce mai ridicată.

Conform raportului BAG privind previziunile pe termen mediu, realizat la solicitarea Ministerului Federal al Transporturilor și Infrastructurii, sunt prevazute creșteri anuale constante ale traficului de mărfuri și pasageri până în 2021.

În transportul de mărfuri se așteaptă creșteri ale volumului cu 1,0% și ale performanței totale cu 1,4% până la finalul anului 2018.

Una din soluțiile la care Germania a apelat recent pentru a acoperi nevoile în creștere privind forța de munca în sectorul transporturilor, a fost angajarea de șoferi din tarile Europei de Est. Aceasta, însă, nu este singura soluție la care au apelat transportatorii locali.

Pe fondul unui deficit estimat de 45 000 de șoferi profesioniști, propunerile cancelarului german Angela Merkel de a angaja refugiați sau imigranți par din ce în ce mai atractive.

Un alt motiv care i-ar putea împinge pe angajatori să apeleze la soluții de acest tip este și media de vârsta tot mai înaintată a șoferilor profesioniști; conform reprezentantului DSLV  Markus Olligschläger, “în următorii 15 ani, doua treimi din șoferii care sunt actual activi se vor pensiona.”

O statistică deloc îmbucurătoare.

Angajarea șoferilor străini în transportul rutier pare a juca un rol din ce în ce mai important pentru germani.

Majoritatea șoferilor străini care activează în Germania provin din țările membre ale Uniunii Europene, în special din Est.

Datele arată că în ultimii ani, companiile de transport au angajat rareori refugiați, deși cancelarul Angela Merkel a văzut în ei o soluție pentru rezolvarea eficientă a problemei lipsei de forță de muncă în acest sector. 

O altă propunere menită să rezolve aceasta problemă vizează obținerea permisului pentru categoriile C+E la vârste mai mici, precum și solicitarea instituirii unei minime instruiri în limba germană pentru toți potențialii șoferi de alte naționalități.

Soluții concrete

Organizația patronală Szlezwika-Holsztynu UVL împreună cu filiala locală a Crucii Rosii și cu școala de șoferi SGV Nord organizează deja cursuri speciale de instruire pentru viitorii șoferi profesioniști care provin din categorii sociale defavorizate (în special din rândul refugiaților) prin intermediul campaniei “Driving into your future”.

Viitorii șoferi vor beneficia, pe lângă cursurile de șofat, și de cursuri speciale de limba germană care să-i ajute să se integreze mult mai ușor în noile locuri de munca dar și în societate.

Într-o etapă inițială, până când aceștia vor deprinde noțiunile de bază din limba germană, există chiar și posibilitatea ca unele cursuri să fie susținute în limba arabă.

Dvs considerați că această soluție ar putea fi una sustenabilă pentru Germania?

Foto: Wikimedia

Etichete