TransInfo

UNTRR cere intervenția Comisiei Europene pe lângă autoritățile maghiare privind înregistrarea transporturilor în sistemul BIREG

Puteți citi articolul în 4 minute
|

1.02.2021

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Comisiei Europene și Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) intervenția pe lângă autoritățile maghiare pentru clarificarea modului de operare a sistemului electronic de înregistrare a licențelor de transport în Ungaria în noul sistem BIREG, pentru ca operatorii de transport rutier din România să aibă timp de a se conforma la noua legislație.

Începând cu 1 ianuarie 2021, a fost introdusă în Ungaria obligația de înregistrare electronică a licenței, prin Decretul Guvernului nr. 722/2020. (XII. 31.). Astfel, toți operatorii de transport marfă care efectuează servicii către, din, prin și în Ungaria trebuie să înregistreze atât compania cât și operațiunile de transport pe o platformă pusă la dispoziție de Ministerul Inovării și Tehnologiei din Ungaria (bireg.hu), fiind obligatorie pentru următoarele operațiuni: servicii de transport marfă (autovehicule cu MTMA mai mare de 3,5 t), operațiuni de transport în cont propriu (autovehicule cu MTMA mai mare de 7,5 t), operațiuni de cabotaj pe teritoriul Ungariei.

Începând cu 1 februarie 2021, autoritățile maghiare au anunțat că vor începe verificările privind exactitatea datelor introduse în sistemul BIREG, iar în cazul în care lipsește vreo informație referitoare la înregistrare, autoritatea de control va completa informația lipsă și va aplica o amendă contravenientului.

Valoarea amenzii este aceeași cu amenda pentru transportul fără licență de transport și contravenția pentru utilizarea unei licențe de transport necorespunzătoare – 800.000 HUF (2.238 Euro).

În pofida ultimelor modificări anunțate de autoritățile maghiare, care vor intra în vigoare la 4 februarie 2021, există o perioadă cuprinsă între 01 – 04.02.2021 în care se va aplica Decretul Guvernului nr. 722/2020. (XII. 31.), ceea ce înseamnă că toate operațiunile de transport rutier, inclusiv tranzitul, trebuie să se înregistreze pe platforma BIREG, în caz contrar, autoritățile de control ungare vor aplica sancțiuni transportatorilor care nu sunt înregistrați în sistemul BIREG.

În timp ce fiecare Stat Membru are libertatea de a lua măsurile pe care le consideră necesare pe propriul teritoriu, considerăm că la nivelul UE ar trebui să existe o mai bună coordonare a acestor decizii legislative. Atenționăm că măsura de înregistrare a transportatorilor rutieri în sistemul BIREG crește nejustificat povara administrativă pentru transportatorii rutieri afectând libera circulație a mărfurilor în Uniunea Europeană și nu există vreun precedent similar într-un alt stat membru” – notează organizația în comunicatul de presă. 

De asemenea, UNTRR mai declară că Ungaria nu ar trebui să aplice sancțiuni transportatorilor rutieri români, în condițiile lipsei de informații și nefuncționării platformei de la data anunțării intrării în vigoare, solicitând în același timp intervenția urgentă a Comisiei Europene și a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România pe lângă autoritățile maghiare pentru clarificarea modului de operare a sistemului BIREG. 

Vă reamintim că sistemul BIREG urmează să fie utilizat pentru toate transporturile de mărfuri, pasageri sau operațiunile de cabotaj care încep sau se termină în Ungaria. Conform noilor reguli, companiile de transport trebuie să fie înregistrate în sistemul IT anterior efectuării operațiunii de transport.

Foto: Bartosz Wawryszuk

Etichete