Waberer’s Group a publicat recent rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui, raportând cel mai mare câștig trimestrial de până acum.
Față de perioada similară a anului trecut, veniturile grupului maghiar au crescut cu 11,2%, ajungând la 176,7 milioane euro, în mare parte datorită evoluției segmentului de Transport Internațional. Segmentul de Asigurări a evoluat, de asemenea, bine, cu un EBIT în creștere cu 2,7 milioane de euro, în timp ce segmentul de Logistică Contractuală a înregistrat scăderi față de anul precedent, deși rezultatele slabe au fost parțial compensate de extinderea activității de logistică internă.
Cu toate acestea, trebuie remarcat și faptul că Waberer’s Group a raportat o creștere a datoriei nete la 164,4 milioane euro la sfârșitul primului trimestru 2023, comparativ cu sfârșitul anului 2022. Potrivit raportului, creșterea a fost determinată în mare măsură de achiziția de vehicule ca parte a programului de reînnoire a flotei.
Privind în perspectivă, conducerea Waberer’s se așteaptă ca până la finalul anului rezultatele financiare să le depășească pe cele din 2022, excluzând impactul financiar unic al unei proceduri extrajudiciare.
În luna februarie, gigantul maghiar anunța că investește 47 de milioane de euro în construcția unui nou parc logistic în Ecser, în apropiere de Budapesta.