Autostrăzile Moldovei A7 și A8 merg înainte cu pași mici și foarte mici

Puteți citi articolul în 3 minute
Cu excepția centurii Bacău care avansează într-un ritm foarte bun, autostrăzile Moldovei A7 și A8 merg înainte cu pași mici și foarte mici.
Pe A7 cele 4 contracte de proiectare semnate în 2018 cu termene de 2 ani au acumulat întârzieri consistente, fiind departe de finalizare.
Realizarea studiilor geotehnice de teren este avansată doar pe primele 2 sectoare dintre Ploiești și Focșani. Procedura pentru obținerea acordului de mediu este lansată oficial doar pentru tronsonul Ploiești-Buzău. CNAIR a plătit până acum sume infime pe cele 4 contracte, chiar și de sub 1% din valoarea ofertată. Este greu de crezut că toate cele 4 proiecte vor fi licitate pentru execuția lucrărilor în 2021.
Pe centura Bacău constructorul UMB este foarte bine mobilizat, lucrările se apropie de 90% stadiu fizic, însă câteva puncte întârziate de pe proiect fac dificilă deschiderea traficului în acest an în condițiile apropierii anotimpului rece.
Următoarele 2 sectoare dintre Pașcani și Siret sunt într-un stadiu incipient, realizarea studiilor și a proiectului tehnic fiind contractate în septembrie.
Pe A8 contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pe cei peste 200 de km dintre Tg. Mureș și Tg. Neamț a început în mai 2019 și ar fi trebuit să fie gata în ianuarie 2021, însă este departe de finalizare. Studiile geotehnice de teren au fost realizate doar pe sectoarele ușoare, nefiind atacate zonele grele de munte.
Procedura de mediu (probabil cea mai complexă din România de până acum) nu a început, traseul proiectului fiind avizat foarte târziu, de câteva zile. Cu excepția avansului, CNAIR a efectuat plăți de 100,000 de lei, sub 1% din valoarea contractului. Finalizarea studiului în 2021 pare o misiune împosibilă în actualul ritm.
Licitația pentru realizarea studiilor și proiectului tehnic pe următorul sector Tg. Neamț-Iași-Ungheni a fost lansată la începutul lunii septembrie și ar fi trebuit să avem ofertele depuse în octombrie, însă licitația a fost suspendată din cauza unui număr ridicat de solicitări de clarificări.
Cât despre podul peste Prut de la Ungheni, în continuare procedura de obținere a acordului de mediu se lasă așteptată.
CNAIR împreună cu proiectanții implicați în aceste proiecte trebuie să accelereze consistent pregătirea studiilor și a proiectelor tehnice, astfel încât să Moldova să se poată bucura de autostrăzi rapide și sigure într-un orizont de timp rezonabil.
 

Etichete