TransInfo

Foto: Federale Politie / Twitter

Belgia continuă lupta contra dumpingului social, adoptând o nouă lege

Puteți citi articolul în 2 minute

Camera Deputaților din Belgia a aprobat săptămâna trecută în plen proiectul de lege inițiat de ministrul Muncii, Pierre-Yves Dermagne, privind detașarea șoferilor profesioniști.

Legea transpune în legislația națională normele prevăzute de Pachetul Mobilitate.

Potrivit legiuitorului, scopul noilor reglementări este acela de a menține echilibrul între libertatea antreprenorială în comerțul transfrontalier și garantarea unor condiții mai bune de muncă și securitate socială pentru șoferii profesioniști.

Transpunerea directivei în legislația națională belgiană va duce la creșterea numărului controalelor coordonate între statele membre dar și la simplificarea procedurilor administrative pentru companii, a declarat Dermagne.

Care sunt noile reglementări

Proiectul de lege introduce reguli administrative specifice și măsuri de control aplicabile sectorului de transport rutier, care includ:

  • obligativitatea depunerii unei notificări prealabile pentru fiecare șofer angajat de companie care urmează a fi detașat pe teritoriul Belgiei (trebuie depusă înainte de perioada efectivă de început a detașării)
  • obligativitatea desemnării unui angajat din cadrul companiei drept persoană de contact în relația cu autoritățile belgiene
  • obligativitatea prezentării în cadrul controalelor rutiere a documentelor care atestă activitatea companiei pe teritoriul Belgiei: declarație de detașare, date tahograf, documente de transport, etc.
  • prezentarea de către companie a documentelor care atestă activitatea angajaților detașați, precum: înregistrări tahograf, dovada transporturilor efectuate în Belgia, dovada plății salariului, contracte de muncă.

Pentru neconformarea cu noile norme, proiectul de lege prevede sancțiuni de până la 6000 de euro, în anumite cazuri, abaterile fiind sancționate inclusiv cu închisoare de până la trei ani.

Etichete