Foto: LoadLok Roland International / YouTube

BGL: E nevoie de noi standarde pentru îmbunătățirea situației șoferilor la punctele de încărcare / descărcare

Puteți citi articolul în 3 minute
|

1.09.2022

Situația șoferilor de camion la punctele de încărcare / descărcare este adusă încă o dată în atenția publică de reprezentanții sectorului de transport și logistică.

Cel mai recent, Asociația Federală de Transport Rutier și Logistică (BGL) a declarat că trebuie introduse standarde legale minime pentru a reglementa situația șoferilor de camion la punctele de încărcare și descărcare. Concret, organizația vrea să se asigure că șoferii au, în primul rând, acces la facilități sanitare și la spații de așteptare dedicate.

Eforturile comune ale companiilor de retail și organizațiilor din acest sector au avut cu siguranță un efect (…) Cu toate acestea, în practica zilnică, șoferilor li se interzice adesea accesul la instalațiile sanitare, precum și la spațiile de recreere ale companiilor logistice. Acest lucru este pur și simplu inacceptabil și inuman, mai ales în perioadele lungi de așteptare” – notează organizația germană într-un comunicat remis recent.

BGL solicită o garanție care să oblige companiile de retail și logistică să asigure în mod obligatoriu accesul șoferilor de camion la spațiile de recreere și mai ales la facilitățile sanitare. În opinia organizației, pentru implementarea acestei obligații, este necesară o modificare legislativă care să includă în mod expres prevederea conform căreia personalul extern prezent în incinta unei companii să aibă acces la facilitățile sanitare și de efectuare a perioadelor de odihnă în aceeași măsură cu personalul intern.

Accesul obligatoriu la spațiile sanitare și cele de recreere este o măsură esențială în special în contextul deficitului de șoferi profesioniști ” – spune purtătorul de cuvânt al consiliului de conducere al BGL, Prof. Dr. Dirk Engelhardt.

În același timp, BGL a extins colaborarea cu BAG ca parte a proiectului Spedition – Transport – Logistik (STL). Cu sprijinul BGL, BAG declară că a reușit să crească până la 18.000 numărul de vehicule controlate, o creștere semnificativă față de 2020, când numai 5.000 de vehicule au fost verificate în cadrul acțiunilor de control care au vizat respectarea normelor de cabotaj și a condițiilor de lucru ale șoferilor.

Etichete