Foto: Bartosz Wawryszuk

BGL solicită controale mai intense privind respectarea normelor incluse în Pachetul de Mobilitate

Puteți citi articolul în 2 minute
|

10.11.2021

Asociația Federală pentru Transportul de Mărfuri, Logistică și Managementul Deșeurilor din Germania (BGL) a formular recent o serie de cereri pe care le-a transmis guvernanților. Asociația solicită, printre altele, înăsprirea controalelor privind efectuarea odihnei în cabină, inclusiv pentru șoferii de vehicule comerciale de până la 3,5t, dar și taxe mai mari aplicabile transportatorilor străini.

Industria transporturilor se confruntă cu provocări enorme, având în vedere lipsa acută de șoferi, competiția acerbă și practicile de dumping în transportul rutier de marfă. Sperăm că politicienii nu vor abandona industria de transport în fața acestor provocări” – subliniază purtătorul de cuvânt al  BGL, prof. dr. Dirk Engelhardt.

Concret, BGL a formulat un plan în cinci puncte, prin care cere următoarele:

1. Combaterea dumpingului social prin controale mai stricte privind implementarea măsurilor prevăzute în Pachetul de Mobilitate; introducerea unor taxe de parcare în zonele de odihnă și sancționarea mai aspră a efectuării odihnei în cabină, inclusiv pentru șoferii vehiculelor comerciale.

2. Construirea de locuri de parcare pentru camioane, reducerea birocrației la obținerea permiselor de conducere și posibilitatea dotării cabinelor cu instalații sanitare.

3. Încurajarea măsurilor de protecție a mediului prin aplicarea de costuri suplimentare pentru transportatorii străini.

4. Creșterea siguranței în trafic prin înăsprirea amenzilor și introducerea de noi măsuri care să încurajeze condusul preventiv și să-l sancționeze sever pe cel agresiv.

5. Sprijin pentru accelerarea digitalizării în sectorul logistic; introducerea de metode de control digital al traficului precum și proceduri standardizate în domeniul transportului