Herbert Diess, CEO al Grupului Volkswagen AG, a declarat că autovehiculele pe bază de hidrogen nu reprezintă o soluție pentru viitorul transporturilor.
„S-a dovedit că hidrogenul NU este o soluție pentru protecția mediului. În transport, electrificarea predomină. Dezbaterile false sunt o pierdere de timp. Vă rog, ascultați știința!” – a scris Diess într-o postare pe contul său Twitter.
Diess l-a etichetat în postarea sa pe Andreas Scheuer, ministrul german al Transporturilor și Infrastructurii Digitale, și a inclus un link către un articol din ziarul de afaceri german Handelsblatt, care a publicat un studiu ce susține afirmațiile sale.
Studiul citat de Diess a fost realizat de Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic (PIK) și relevă că hidrogenul poluează chiar mai mult decât combustibilii clasici.
Acesta nu este însă singurul studiu care relevă acest lucru.
Luna trecută, Uniunea Internațională a Transportului Rutier (IRU) a declarat că vehiculele grele electrice și cele pe hidrogen ar putea duce la creșterea emisiilor de CO₂.
IRU susține că „hidrogenul și electricitatea sunt adesea văzute în mod eronat ca fiind combustibili cu emisii zero”.
În timp ce hidrogenul și energia electrică sunt adesea văzute în mod eronat ca fiind combustibili cu emisii zero, dacă sunt luate în considerare toate emisiile de CO₂, avem o imagine mai realistă a acestor combustibili alternativi. Numai în Europa, SUA și China, în medie, utilizarea acestor vehicule ar adăuga un surplus de 45% de CO₂ rezultat din utilizarea de electricitate și un surplus de 72% rezultat din utilizarea de hidrogen față de combustibilul convențional.” – se notează în declarația IRU.
De asemenea, în vara anului trecut, Federația Europeană pentru Transport și Mediu (T&E) a lansat un raport conform căruia camioanele care funcționează pe bază de gaz natural lichefiat (GNL) poluează de până la cinci ori mai mult decât camioanele diesel.
Herbert Diess nu este la prima poziție anti-hidrogen, el afirmând în mai multe rânduri că această tehnologie nu va fi niciodată eficientă pentru a fi introdusă pe scară largă.
Cu toate acestea, piața pare a continua să evolueze în această direcție.
Mai mulți producători auto au investit sume importante în tehnologia fuel-cell, despre care unii oameni de știință spun că ar putea deveni mai ieftină și mai eficientă decât bateriile actuale.
Foto: VW Group