Tahograful este un dispozitiv care înregistrează activitățile conducătorilor auto, numărul de kilometri parcurși și viteza cu care s-a circulat, precum și timpii de odihnă.
În timpul controalelor efectuate de inspectorii de transport rutier, înregistrările din aceste dispozitive reprezintă baza necesară pentru verificarea activității vehiculului și pentru a determina dacă au existat sau nu abateri de la reglementările în vigoare.
Din păcate, astfel de dispozitive sunt uneori manipulate, din inconștiență, de anumiți transportatori. Cine este de vina în astfel de cazuri? Șoferul sau transportatorul?
O hotărâre a unui tribunal din Poznań (Polonia) setează un precedent și ne ajuta să înțelegem mai bine argumentele legiuitorului în astfel de situații.
Cum a decurs, concert, acest caz? Inspectorii ITD au detectat un dispozitiv interzis în vehiculul inspectat (un camion aparținând unui transportator din Polonia) și a impus transportatorului o sancțiune administrativă. De asemenea, o sancțiune a fost impusă și șoferului.
Nemulțumit de amenda, transportatorul a făcut contestație la Curtea de Apel din Poznań, dar aceasta a fost respinsă. Surprinzător sau nu, transportatorul a dat vina pe șofer, declarând că acesta “a folosit magnetul din proprie inițiativă”.
Evident, transportatorul nu poate fi eliberat complet de răspundere, pretinzând că nu știa că șoferul său a instalat un magnet care perturbă funcționarea tahografului” – se arată în decizia Curții de Apel din Poznań.
Potrivit instanței, consecințele juridice ar trebui să fie suportate atât de conducătorul auto cât și de companie, pentru supravegherea necorespunzătoare a persoanei angajate de aceasta.
“Transportatorul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru angajații săi” – acest principiu pare a sta la baza deciziilor similare și în alte ţări membre UE.
Concret, acest lucru înseamnă că transportatorul poartă răspunderea administrativă deplină pentru operațiunile de transport rutier efectuate și pentru consecințele acțiunilor persoanelor angajate de aceasta.
În calitate de transportator ați putea considera această prevedere nedreaptă. La urma urmei, dacă un șofer primește o amendă pentru depășirea limitei de viteză, aceasta îi este integral atribuită lui. De ce ar trebui ca în cazul manipulării unui tahograf situația să fie diferita?
În opinia noastră, practici precum manipularea tahografului sunt rareori realizate exclusiv de șofer, fără ca angajatorul acestuia să știe.
Dacă într-adevăr bănuiți că șoferii dvs ar putea fi tentați să ocolească legea în acest fel, puteți remedia acest lucru relativ simplu printr-o serie de reguli interne care să stabilească foarte clar care sunt consecințele unui astfel de comportament.
Puteți de asemenea elabora un contract generic care să includă clauze specifice în acest sens, pe care angajații să-l semneze. Doar în condițiile în care există aceste documente și puteți demonstra concret că în compania dvs există toleranță zero pentru astfel de practici, puteți contesta cu succes o sancțiune care v-a fost impusă.
Foto: Wikimedia Commons